Acasă Politic Încă o înfrângere pentru Grindeanu

Încă o înfrângere pentru Grindeanu

DISTRIBUIȚI

146617 – 12072017 –  Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, ca inadmisibilă, sesizarea fostului premier Sorin Grindeanu de examinare a condițiilor în care au votat senatorii și deputații la moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului său.

Pe 29 iunie, Sorin Grindeanu a transmis o scrisoare președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, solicitându-i acestuia examinarea condițiilor votării la moțiunea de cenzură. În ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 iunie a fost dezbătută și votată moțiunea de cenzură cu titlul ”România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor!”, inițiată de PSD și ALDE împotriva propriului guvern. Această moțiune a fost adoptată cu 241 de voturi ”’pentru” și 10 ”împotrivă”. ”Procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori asupra moțiunii de cenzură inițiate de 222 de deputați și senatori, încheiat la sfârșitul ședinței de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, menționează că s-a procedat la ‘verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu bile”, arăta Grindeanu. Potrivit lui Grindeanu, s-a putut observa însă că unii parlamentari au votat ”la vedere”.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.