Acasă Social Administratie Primarul din Ștefăneștii de Jos (Ilfov) acuzat de dare de mită

Primarul din Ștefăneștii de Jos (Ilfov) acuzat de dare de mită

DISTRIBUIȚI

Robert Ionel Ștefan: ”Oameni care nu au ce face”146644 – 13072017 –  Primarul comunei Ștefăneștii de Jos, din Ilfov, este târât într-un scandal cu iz politic. La sediul central al DNA, doi bărbaţi susțin că au intrat în greva foamei pentru că nu sunt luați în seamă de procurori.

Cei doi, din Ştefăneştii de Jos, spun că au reclamat la DNA că au primit mită electorală de la primarul Robert Ionel Ştefan, dar și că ar au participat şi la mituirea altor locuitori din comună. ”Cu primarul mă întâlneam la el acasă, în fiecare dimineață. El era coordonatorul cu banii, eu eram un fel de mână dreaptă a lui. Du-te colo, la familia, du-le banii. Nu avea încredere în votanții care se înscriau la alte partide. Nu știu câți bani avea la dispoziție, eu cred că am livrat câteva zeci de milioane, cam un miliard. Eu am luat șpagă 10 milioane, în schimb îmi dădea bani de benzină, făceam pomeni electorale. Ștefan Robert Ionel este primarul”, a spus unul dintre protestatari la Antena 3.

Pe tricoul unuia dintre protestatari scrie ”Greva Foamei. DNA corupt”. Bărbatul a susținut că de două zile nu a mâncat nimic. După apariția lor la TV, cei doi bărbați au fost chemați la discuție de procurori.

Primarul Robert Ionel Ștefan a declarat pentru Viitorul Ilfovean că acuzele sunt nefondate. ”Sunt oameni care nu au ce face. E vorba de interlopi, de oameni care nu sunt credibili”.  PROMPT MEDIA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentNoi linii RATB
Articolul următorNu e corect

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.