Acasă Social București: Vorbe frumoase

București: Vorbe frumoase

DISTRIBUIȚI

146811 – 24072017  Liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România, Iulian Surugiu, a declarat că în cadrul discuţiilor purtate cu premierul Mihai Tudose s-a convenit schimbarea Statutului poliţistului în cel mult o lună şi jumătate, achiziţionarea în regim de urgenţă a 10.000 de autoturisme şi angajarea rapidă a patru mii de poliţişti în cursul acestui an.”Cred că ştie orice cetăţean al României că poliţiştii nu au dotarea necesară, mor oamenii, nu avem bani pentru maşini, nu avem bani pentru benzină. (…) Am hotărât ca într-un termen cât mai scurt să schimbăm Statutul poliţistului – aici am înţeles de la premierul României că în maxim o lună, o lună şi jumătate poliţiştii vor avea alt Statut. Şi în cadrul legii pe care o schimbăm va fi băgat şi ghidul carierei, să nu se mai întâmple cum s-a întâmplat până acum, ca de fiecare când a venit un ministru, schimba ghidul carierei. Deci, asta o problemă. Achiziţionarea unui număr de 10.000 de autoturisme urgent, urgent înseamnă o lună, două, că altfel vom ieşi în stradă şi nu cred că-şi doreşte nimeni acest lucru”, a declarat Iulian Surugiu, citat de Agerpres.  – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.