Acasă Anchete Justitie Dan Voiculescu eliberat de îndată

Dan Voiculescu eliberat de îndată

DISTRIBUIȚI

146715 – 18072017 –   Dan Voiculescu va fi eliberat condiționat. Decizia aparține magistraților Tribunalului București și este definitivă. Voiculescu a primit sentința la Spitalul Universitar, unde a ajuns săptămâna trecută din cauza unor probleme medicale.

Astfel, fostul senator scapă de închisoare, deși nu a ispășit nici trei ani din condamnarea de zece ani la închisoare și nici nu a plătit prejudiciul imens de 60 de milioane de euro stabilit în dosarul său.

În primă fază, cererea de liberare condiţionată s-a aflat pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 5, care au stabilit că Voiculescu poate fi pus în libertate.

Decizia aceasta a fost, însă, contestată de Penitenciarul Rahova, iar Tribunalul Bucureşti a dat acum verdictul definitiv.

Dan Voiculescu a fost încarcerat din 8 august 2014, când a fost condamnat definitiv la Curtea de Apel București la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Cu toate că a executat mai puțin de 3 ani de închisoare, mogului media a cerut eliberarea susținând că a scris 10 cărți după gratii și poate beneficia de asemenea de prevederea legală care le permite celor de peste 60 de ani să execute doar o treime din pedeapsă.

Aceasta este a doua cerere de eliberare condiționată depusă de Dan Voiculescu, prima fiind respinsă la începutul anului atât de Judecătoria Sectorului 5, cât și de Tribunalul București.

În tot acest timp, procrorul DNA a susținut că Voiculescu trebuie să rămână după gratii deoarece este “un profitor al carențelor legislative” și nu există “dovezi că lucrările sale științifice au fost scrise în penitenciar”. În plus, condamnatul nu a plătit nici prejudiciul. Sursa –  Curierul National. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.