Acasă Economie Raport, FMI: În următorul an creșterea economică se va consolida

Raport, FMI: În următorul an creșterea economică se va consolida

DISTRIBUIȚI

146849 – 25072017   Fondul Monetar Internațional (FMI) a prezentat un nou raport privind perspectivele economiei mondiale. La analiza FMI se raportează analiștii și investitorii atunci când doresc să anticipeze ce se va întâmpla în economie în perioada următoare.

Potrivit RFI, analiza FMI pleacă de la constatarea că producția mondială va crește cu 3,5% anul acesta și cu 3,6%, în 2018. Cifra maschează, însă, diferențele dintre state. Spre exemplu, pentru Statele Unite, prognoza de creștere a fost revizuită ușor în scădere, cu 0,2%, din cauza că există temeri că politica bugetară americană nu va fi atât de expansionistă precum era prevăzut. Pe de altă parte, zona euro și Japonia sunt creditate cu creșteri mai mari decât estimările realizate în raportul din luna aprilie.

În țările dezvoltate, inflația se situează la niveluri joase, în ton cu previziunile, iar în statele emergente, rata inflației este în scădere.

În general, rata de creștere a economiei globale este mai mare decât cea din anul 2016, când a fost de 3,2%, dar încă rămâne sub nivelul de creștere de dinainte de criză. În același timp, raportul FMI arată și riscurile care planează asupra economiei mondiale.

În primul rând, se constată că riscurile rămân echilibrate pe termen scurt și în scădere pe termen mediu. Spre exemplu, riscurile politice în Europa au scăzut, iar remarca se referă, cu siguranță, la alegerile legislative și prezidențiale care au avut loc în câteva țări europene în prima jumătate a anului.

În al doilea rând, normalizarea politicii monetare în special în Statele Unite a dus și la „liniștirea” pieței financiare mondiale. Dar riscuri sunt și asupra țărilor emergente care se confruntă cu un exces de capacități de producție, cu scăderea investițiilor și chiar cu o plafonare a productivității muncii.

Una peste alta, raportul Fondului Monetar Internațional arată că în următorul an creșterea economică se va consolida. Astfel, cifrele creșterii economice și ale producției industriale vor fi mai mari decât în anii 2015 și 2016.

Bineînțeles, economia globală urmărește cu atenție, ca de obicei, prețul țițeiului, care a cunoscut o scădere ca urmare a stocurilor mari din Statele Unite și în raport de cererea de pe plan mondial. De asemenea, inflația se menține la un nivel moderat, iar creșterea prețurilor materiilor prime din al doilea semestru al anului trecut a fost absorbită. Deci, inflația va rămâne stabilă, inclusiv în state emergente precum Rusia și Brazilia.

În ceea ce privește piața financiară, după ce la începutul anului, randamentul obligațiunilor suverane ale statelor dezvoltate a înregistrat o scădere, în iunie și iulie, ele au crescut ușor. În același timp, politica monetară americană, adică, mai clar, creșterea dobânzii la dolar, se face de o manieră graduală. Ceea ce oferă mai multă predictibilitate piețelor financiare. De asemenea, piețele bursiere din economiile dezvoltate au înregistrat creșteri, la fel și cele din economiile emergente.

Iată și evoluțiile previzibile pentru câteva economii. Pentru Statele Unite se va urmări politica monetară, respectiv evoluția dobânzii la dolar, și politica bugetară, încă insuficient de încurajatoare pentru creșterea economică.

Previziunile privind Marea Britanie sunt pentru o creștere ceva mai redusă decât se anticipa în luna aprilie a acestui an.

Zona euro pare a fi câștigătoarea perioadei următoare. Creșterea economică va fi mai mare decât se anticipa, susținută de principalele economii: Germania, Franța, Spania și chiar Italia.

Canada va avea și ea o creștere mai mare decât se estima în aprilie. La fel se întâmplă și cu economiile emergente. Ceea ce ne arată că la nivelul economiei mondiale creșterea se consolidează. În aceste condiții, chiar și riscurile par mai mici. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.