Acasă Economie Tot mai mulți turişti în România

Tot mai mulți turişti în România

DISTRIBUIȚI

146428 – 03072017 – Numărul de turişti străini în România a crescut în primele cinci luni a acestui an cu 8% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 914.303, în timp ce numărul turiştilor români care au preferat să îşi petreacă zilele libere sau concediile în ţară a urcat cu 11,9%, la 2,93 milioane, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), precizează news.ro. În luna mai au fost înregistraţi 715.400 turişti români, cu 12,4% mai mulţi faţă de mai 2016, şi 264.300 de turişti străini, număr în creştere cu 6,1% comparativ cu a cincea lună a anului trecut.

Din străinătate, cei mai mulţi turişti străini – 199.900 – au venit în luna mai din Europa, în principal din celelalte 27 de state ale Uniunii Europene (173.300.În primele cinci luni, cei mai mulţi turişti au venit din Germania (103.279), Italia (88.978), Israel (87.883), Franţa (58.043) şi Marea Britanie (57.475). Numărul de înnoptări, un indicator cheie în sectorul turistic, a crescut în luna mai cu 0,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 1,91 milioane. În privinţa traficului de la frontiere, numărul de intrări de vizitatori străini în România a crescut cu 24,1% în primele cinci luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, până la 4,29 milioane, în timp ce numărul de ieşiri ale românilor din ţară a crescut cu 25%, la 7,41 milioane. În 2016, numărul de turişti străini în România a crescut cu 10,6% faţă de anul precedent, până la 2,47 milioane, nivel-record al ultimelor decenii, în condiţiile în care a crescut atracţia ţării pentru turiştii din Europa, Asia şi America da Nord.

În total, în 2016, numărul de turişti în România – români şi străini – a crescut cu 10,4% faţă de 2015, până la 10,92 milioane. – PROMPT MEDIA

 

foto:adevarulfinanciar.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.