Acasă Social Sanatate Tudose, despre refuzul vaccinării: Când condamni copilul la moarte, nu ştiu în...

Tudose, despre refuzul vaccinării: Când condamni copilul la moarte, nu ştiu în ce măsură mai sunt drepturi părinteşti

DISTRIBUIȚI

146863 – 26072017   Premierul Mihai Tudose a criticat, miercuri, în termeni foarte duri refuzul unor părinţi de a-şi vaccina copiii, el vorbind chiar despre decăderea din drepturile părinţeşti.

”Când un părinte îşi condamnă copilul practic la moarte, nu ştiu în ce măsură se mai poate vorbi despre drepturi părinteşti”, a afirmat premierul, potrivit News.ro. Premierul Mihai Tudose a afirmat că nu îl va demite astăzi pe Ministrul Sănătății, Florin Bodog: „Nu-l demit azi. Și nici maine. Dacă sistemul e de vina, schimbăm sistemul. Dacă e vorba de responsabilități personale, le discutam”, a spus premierul. Premierul, care i-a solicitat ministrului Sănătăţii să înceapă o campanie susţinută pentru a convinge pe toată lumea de necesitatea vaccinării copiilor, a fost întrebat ce părere are despre faptul că sunt părinţi care refuză să îşi vaccineze copiii.

”Din punctul meu de vedere personal, vă spun că acel părinte care refuză vaccinarea şi pune în pericol inconştient viaţa copilului, decide el asupra copilului, dacă face sau nu poliomielită, face sau nu rujeolă, moare sau nu, eu cred că aici tot ce înseamnă servicii sociale, protecţia copilului… Alţi părinţi sunt decăzuţi din drepturi pentru fapte mult mai puţin grave. Când un părinte îşi condamnă copilul practic la moarte, nu ştiu în ce măsură se mai poate vorbi despre drepturi părinteşti”, a afirmat Mihai Tudose.

La remarca unui jurnalist că sunt şi medici care sunt împotriva vaccinării, prremierul a replicat: ”Nu ştiu dacă aceia sunt chiar doctori”. Întrebat ce măsuri vor fi luate în privinţa părinţilor care refuză să îşi vaccineze copiii, Tudose a spus că este un subiect în discuţie şi că a cerut soluţii.

”Sunt soluţii care ţin de bunul simţ, dar la care trebuie ţinut cont şi de tot ce înseamnă cadrul legal. Şi o anchetă a celor în drept de la protecţia copilului, de la asistenţa socială, dar foarte bine fundamentat juridic”, a subliniat premierul. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.