Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Bucurestenii vor putea traversa in siguranta lacul Herastrau, pasarela din vecinatatea...

București: Bucurestenii vor putea traversa in siguranta lacul Herastrau, pasarela din vecinatatea podului CFR va fi gata intr-o saptamana

DISTRIBUIȚI

146995 – 03082017-  Primaria Municipiului Bucuresti, prin Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement, in parteneriat cu Ministerul Apararii Nationale, a început lucrarile pentru construirea unei pasarele pietonale provizorii care traverseaza lacul Herastrau, in vecinatatea podului care apartine Regionalei CFR.

Noua constructie va avea o lungime de 10 metri si o latime de aproximativ 4 metri. Deja a fost realizata puntea peste apa, sub forma unui pod metalic cu o inaltime de 80 cm fata de malurile lacului. Mai sunt de montat semnalizatoarele, precum si rampele de acces pe pasarela, astfel incat aceasta va putea fi folosita si de persoanele cu dizabilitati, ceea ce pana acum nu era posibil. Termenul estimat pentru finalizarea pasarelei pietonale este 11 august 2017.

Reamintim faptul că Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement a inițiat demersurile pentru oferirea unei soluții alternative la traversarea lacului Herăstrău pe podul CFR încă din anul 2015. Întrucât în această perioadă nu s-a putut găsi o soluție legală și fezabilă de colaborare între Ministerul Transporturilor și Primăria Capitalei privind construirea unei pasarele pietonale ca anexă la podul CFR, a fost aleasă această soluție, a pontonului provizoriu, al cărui amplasament se încadrează în limitele de proprietate ale municipalității.

Această problemă a constituit în permanență o prioritate pentru administrația Capitalei și a fost rezolvată în urma pozițiilor publice asumate de Primarul General Gabriela Firea și a diligențelor depuse de reprezentanții ALPAB. Prin urmare, tentativa unor politicieni de a-și aroga merite în deblocarea acestei situații sunt total lipsite de orice bază reală. Primăria Capitalei mulțumește însă tuturor ONG-urilor care s-au implicat în această chestiune și a căror presiune permanentă a fost benefică pentru rezolvarea problemei, se arată într-un comunicat de presă. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.