Acasă Externe O mișcare interesantă

O mișcare interesantă

DISTRIBUIȚI

– 147358 – 30082017 – 

Germania îşi repatriază rezervele de aur. Această țară deţine rezerve de aur în valoare de 137,5 miliarde euro, cea mai mare parte a lingourilor aflându-se până acum în depozitele unor mari instituţii financiare ale lumii, scrie Adevărul.

Era o măsură absolut necesară de precauţie în contextul Războiului Rece, căci Germania Federală, aflată în plină expansiune economică, profitând de termenii Acordurilor de la Bretton-Woods, reinvestea majoritatea profitului în cumpărări masive de aur, iar rezervele – se spunea pe bună dreptate – nu puteau sta în linia directă a unei posibile invazii a URSS care, în caz de criză monetară severă, s-ar fi putut să fie tentată să invadeze Germania Federală pentru a-i fura tezaurul. Raţionament deloc imposibil, având în vedere o lecţie pe care noi o ştim foarte bine din istoria noastră, cu tezaurul nostru furat de ruşi şi pe care avem prea puţine şanse de a-l revedea vreodată. URSS de odinioară şi Federaţia Rusă, demna sa succesoare, refuzând să respecte termenii acordului semnat cu Guvernul României care, dintr-o imensă greşeală de evaluare, căutase sprijin şi securitate în braţele Moscovei.

Începând cu 2012, Germania a început repatrierea stocurilor sale de aur din depozitele Băncii Federale de la New York (1525 tone), ale Băncii Franţei de la Paris (374 tone) şi ale Băncii Angliei de la Londra (440 tone), iar la mijlocul lunii ianuarie în acest an a fost făcut public planul Bundesbank de a rapatria până în 2020 jumătate din rezervele aflate în străinătate, începând cu lichidarea totală a stocului din Franţa. Se prevede ca, tot până în 2020, doar 37% din rezerva actuală să mai rămână la New York şi, deocamdată, să rămână neatinsă rezerva aflată la Londra.

O mişcare extrem de importantă şi care a suscitat multiple interpretări, majoritatea invocând pregătirea minuţioasă a Germaniei pentru o situaţie de criză economică financiară majoră, cea despre care se tot vorbeşte în ultimii ani, echivalentă, în actualele condiţii de instabilitate politică şi de securitate, cu un adevărat cataclism cu urmări severe la nivel planetar.

Germania este, în acest moment, cu cele .3391 de tone de aur pe care le deţine, deţinătoarea celei de-a doua mari rezerve din lume (după SUA care deţin peste 8.000 tone). Este deci un actor esenţial cu rol determinant în cazul declanşării oricărei crize, putând să garanteze capacitatea de supravieţuire a unei ţări (sau al unui grup de ţări). Să nu uităm faptul că, la ora actuală aurul reprezintă aproximativ 22% din rezervele de schimb ale ţărilor industrializate şi doar 4% din rezervele statelor în curs de dezvoltare. – detalii pe Adevărul.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.