Acasă Anchete Interne România, gazda unei competiții mondiale de descarcerare

România, gazda unei competiții mondiale de descarcerare

DISTRIBUIȚI

– 147359 – 30082017 – Competiția Mondială de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat debutează astăzi la Târgu Mureș. Evenimentul, găzduit pentru prima dată de România, se va derula în perioada 31 august – 3 septembrie, la Târgu Mureș, și va reuni cele mai bune echipe în descarcerare și prim ajutor calificat din 16 țări ale lumii, printre care se numără și România.

Întrecerea debutează astăzi, 30 august a.c., la ora 18.00, în Parcul Trandafirilor din municipiu şi se va bucura de participarea secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și inspectoratelor judeţene, membri ai autorităţilor publice centrale și locale, medici coordonatori ai principalelor UPU SMURD din ţară, precum şi reprezentanţi ai World Rescue Organisation.

Sub arbitrajul evaluatorilor străini și români, competitorilor le vor fi testate abilităţile şi experienţa profesională dobândite în misiunile de salvare, bazate pe scenarii prevăzute cu grade diferite de dificultate.

La finalul activității, câștigătorii vor fi recompensați cu medalii, cupe și diplome asigurate de către organizatori și partenerii instituționali. De asemenea, intrarea este liberă.

Competițiile World Rescue Challenge reunesc, începând cu anul 1999, cele mai bune echipe de descarcerare și prim-ajutor din lume, care provin din țările membre World Rescue Organisation, la care și România a aderat în urmă cu patru ani.

În țara noastră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează competiția de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat din anul 2012, fiind remarcat, an de an, un progres continuu al echipajelor participante.

Probele competiției de descarcerare constau în proba rapidă, de 10 minute, o probă standard, de 20 minute, fiecare cu câte o victimă încarcerată și grade diferite de dificultate și o probă complexă de 30 de minute. De asemenea, în cadrul competiției este testat modul de acordare a primului ajutor calificat persoanelor care sunt victime ale accidentelor rutiere și prezintă diferite traume sau leziuni la nivelul corpului.

Întrecerea salvatorilor urmăreşte dezvoltarea şi îmbunătăţirea metodelor de intervenție în cazul accidentelor rutiere cu victime, prin creșterea performanțelor profesionale ale salvatorilor și preluarea metodelor de acțiune ale echipelor din celelalte țări participante.

La World Rescue Challenge de la Târgu Mureș participă 35 de echipaje de descarcerare și 34 de echipaje de prim ajutor din 16 țări (Australia, Africa de Sud, Brazilia, Canada, Cehia, Columbia, Elveția, Franța, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Portugalia, România, Spania, Statele Unite ale Americii).

Din partea României, participă echipaje reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele Alba, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Iași, Mureș, Maramureș și Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.