„Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria”
De Andras Rozalia pe 11 Aug, 2017 la 02:18 PM | Din categoria Bucuresti, Noutati, Politic, Stiri, Top Stiri, Uncategorized | cu 0 Comentarii

 147143 – 11082017-   Președintele României, Klaus Iohannis,a transmis vineri, 11 august a.c., un mesaj cu prilejul manifestărilor comemorative organizate pentru marcarea a 100 de ani de la bătălia de la Oituz și luptele de la Coșna și Cireșoaia. Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, Consilier de Stat – Departamentul Securității Naționale – Directorul Oficiului Informații Integrate, în cadrul manifestării comemorative organizate la Tîrgu Ocna.

„La 100 de ani de la bătălia de la Oituz, în numele Statului Român, a cărei existență a fost salvată de Armată Română în luptele de la Coșna și Cireșoaia, dau cea mai înaltă cinstire eroilor ce-și dorm somnul de veci pe aceste meleaguri. Manifestările organizate de dumneavoastră, autorități locale și cetățeni ai locurilor de bătălie de acum un secol, dovedesc că România nu a uitat sacrificiul ostașilor săi căzuți în Războiul de întregire. Adăugată celor de la Mărăști și Mărășești, comemorarea luptelor de la Coșna și Cireșoaia întregește cinstirea pe care o datorăm celor care, prin jertfa lor, au făcut posibilă Marea Unire. Inspirată de chemările Regelui Ferdinand și dăruirea Reginei Maria, modernizată cu sprijinul Misiunii militare franceze și condusă de generali și ofițeri ale căror nume stau înscrise în Panteonul națiunii, Armata Română s-a împotrivit cu succes unor forțe copleșitoare, demonstrând forța idealului național. Din tranșeele de la Mărăști, Mărășești și Oituz s-a ridicat o țară probând prin glorioase fapte de arme capacitatea poporului român de a-și realiza marile sale aspirații.

Pe frontispiciul Mausoleului de la Tîrgu Ocna stă scris: «Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria». Este o chemare la responsabilitatea fiecărei generații pentru continuarea operei înaintașilor. Eroii de la Oituz și Marea Unire nu pot fi onorați mai bine decât prin desăvârșirea proiectului ce a animat toate generațiile începând cu 1848: construirea unei Românii unite, o țară a instituțiilor moderne, a drepturilor și a legii egale pentru toți.

În aceste zile de pioasă aducere aminte, în locurile unde s-a scris istoria marilor opțiuni moderne ale României, vă chem, dragi concetățeni, să edificăm o patrie puternică prin educație și coeziune, o națiune angajată profund în proiectul european și euro-atlantic. Acestea sunt garanțiile noastre de prosperitate și securitate, acesta este monumentul viu prin care cei care ne vor urma vor vedea că și noi, la rândul nostru, ne-am făcut datoria”, a transmis preşedintele României, Klaus Iohannis. – PROMPT MEDIA

About -

Lasa un comentariu

Poti folosi aceste taguri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>


Translate »