Acasă Nord-Vest Bistrita-Nasaud Căsătorie de conveniență depistată la Bistrița Năsăud

Căsătorie de conveniență depistată la Bistrița Năsăud

DISTRIBUIȚI

147815 – 26092017 – Polițiștii de Imigrări din Bistriţa-Năsăud au refuzat prelungirea dreptului de ședere unui cetățean turc, de 20 de ani, în urma constatării căsătoriei de conveniență cu o româncă de 19 ani. Pe numele său a fost emisă decizia de returnare prin care este obligat să părăsească ţara în 30 de zile.

Polițiștii au stabilit că bărbatul s-ar fi cunoscut cu românca, de 19 ani, în România şi au hotărât să se căsătorească pentru a obţine un permis de şedere în ţara noastră, document care, ulterior, i-ar fi permis să călătorească în state europene. Astfel, la mijlocul lunii iunie a.c., aceştia au încheiat căsătoria în faţa ofiţerului de stare civilă român, ulterior prezentându-se cu documentele necesare la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Bistriţa-Năsăud, în vederea obţinerii dreptului de şedere, în calitate de membru de familie a unui cetăţean român.

Conform procedurilor, poliţiştii au început verificările specifice în cazul celor doi soţi, iar, în urma interviului şi a controlului la domiciliul conjugal, a rezultat lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie.

De asemenea, în cadrul activităţilor, s-au constatat neconcordanţe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut, ori a altor informaţii relevante despre relaţia lor, aspecte care au condus la concluzia că această căsătorie a fost încheiată de convenienţă cu scopul de a eluda condiţiile de intrare/şedere pe teritoriul României a străinului.

Ca urmare a celor constatate, conform legislaţiei în vigoare, poliţiştii de imigrări au refuzat prelungirea dreptului de şedere a cetăţeanului turc în România, iar, pe numele acestuia, a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.