Acasă Social Sanatate Ce mai vor și medicii?

Ce mai vor și medicii?

DISTRIBUIȚI

 147849 – 27092017 – Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță declanșarea seriei acțiunilor de proteste cu primele proteste, în data de 28  şi 29 septembrie , prin pichetarea simultană a Ministerului Muncii și Justiției Sociale și a Ministerului Sănătății.

Motivul protestelor îl constituie nemulțumirea profundă a membrilor de sindicat față de prevederile legii 153/2017 și de intenția Guvernului de a modifica statutul legal al salariului de bază, acestea determinând scăderi masive ale veniturilor majorității angajaților din sănătate, estimate la cca. 60%, începând cu 1 ianuarie 2018. Experții Federației „Solidaritatea Sanitară” au demonstrat deja Guvernului[1] amploarea scăderilor salariale ce vor fi determinate pe această cale.

Principalele revendicări ale Federației „Solidaritatea Sanitară”, prezentate în mod repetat reprezentanților Guvernului: renunțarea la creșterea impozitării salariului de bază (realizată prin introducerea contribuțiilor angajatorului în salariul de bază al angajatului) care determină o scădere medie a veniturilor cu 22%; renunțarea la eliminarea de facto a sporurilor pentru condițiile de muncă pentru angajații din sănătate, această măsură determinând o scădere medie a veniturilor cu 40%; menținerea drepturilor aferente tichetelor de masă, eliminarea acestora de la 1 ianuarie 2018 reprezentând o pierdere medie a veniturilor de 8%; menținerea programului de muncă al medicilor aferent normei de bază și gărzilor suplimentare în forma actuală, modificarea acestuia determinând o reducere medie a veniturilor medicilor care efectuează gărzi de 20%; Introducerea personalului nemedical în anexa specifică sectorului sănătate și aplicarea sporurilor pentru întreg personalul din unităţile sanitare;  menținerea drepturilor salariaților aferente concediilor de odihnă suplimentare; dar şi ntroducerea măsurilor de reformă a relațiilor de muncă, conform propunerilor înaintate de Federația „Solidaritatea Sanitară” la contractul colectiv de muncă.

A doua etapă a protestelor în stradă o constituie participarea Federației „Solidaritatea Sanitară” la mitingul din data de 4 octombrie dublată de posibilitatea desfășurării unui marș pentru sănătate.

În funcție de rezultatul negocierilor de astăzi, cu Primul Ministru, și de cele ce se vor desfășura în zilele următoare, cu miniștrii responsabili, Consiliul de coordonare va decide pe data de 30 septembrie în privința declanșării grevei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.