Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Deputatul de Ilfov Cornel Zainea se simte intimidat

Deputatul de Ilfov Cornel Zainea se simte intimidat

DISTRIBUIȚI

 – 147446 – 05092017 –  

Grupul Parlamentar al Uniunii Salvați România îl susține pe deputatul de Ilfov Cornel Zainea, membru în Comisia de Mediu din Camera Deputaților, care a devenit ținta încercărilor de intimidare din partea firmei IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT., ca urmare a demersurilor efectuate în legătură cu poluarea generată de groapa de gunoi din nord-vestul Capitalei, administrată de această firmă, se arată într-un comunicat de presă remis redacției noastre.

Deputatul Zainea susține că a fost notificat de o firmă de avocatură că aduce prejudicii de imagine firmei prin mesajele transmise pe contul personal de Facebook și prin interpelările trimise către autoritățile statului, în încercarea de a trage un semnal de alarmă asupra unei probleme semnalate de locuitorii din nord vestul Bucureștiului.

”Colegul nostru, membru în Comisia de Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, a promis să apere dreptul cetățenilor la aer curat, iar toate demersurile întreprinse s-au îndreptat în această direcție. Poluarea generată de groapa de gunoi administrată de SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT S.R.L. este confirmată de autorităţile statului, iar rapoartele arată că există multiple depăşiri ale concentraţiei de hidrogen sulfurat peste limita maximă admisibilă. Dreptul fundamental la viață și la un mediu curat nu poate fi pus la îndoială de acțiunile de intimidare unor patroni la adăpostul protecției politice, oferite de primarii localităților care închid ochii la neregulile semnalate de cetățeni în gestiunea deșeurilor. USR apăra dreptul cetățenilor și al generațiilor viitoare în lupta pentru un mediu curat contra intereselor mafiote sprijinite de multe ori de administrația locală”.

În acest context, Uniunea Salvați România nu acceptă îngrădirea drepturilor constituționale la libera exprimare și la protest și va respinge toate încercările de îngrădire a activitățiilor parlamentarilor în circumscripțiile lor.

USR își dorește soluționarea problemei cetățenilor afectați de această poluare, situație care durează de prea mult timp și care are potențialul de a se extinde pe întreg teritoriul Capitalei. ”Cerem autorităților statului responsabile, respectiv Garda de mediu, Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății să declanșeze urgent un control la groapa de gunoi din nord-vestul Capitalei și să oprească gazarea cetățenilor și dezvoltarea unei bombe cu hidrogen sulfurat. Din păcate, situația din Capitală nu este una singulară, la nivelul întregii țări existând numeroase probleme cu funcționarea gropilor de gunoi care poluează viața cetățenilor. Parlamentarii USR vor iniția în noua sesiune parlamentară un proiect de lege care reglementează distanța la care pot fi construite gropi de gunoi/incineratoare de deșeuri/stații de sortare față de așezările umane. De asemenea, parlamentarii USR vor propune o Lege a mirosurilor pentru reglementarea/sancționarea disconfortului olfactive”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.