Acasă Social Administratie Din nou la vot

Din nou la vot

DISTRIBUIȚI

 147864 – 28092017 – Guvernul a stabilit organizarea, în data de 5 noiembrie 2017, a scrutinului local parțial pentru alegerea primarului în 16 de localități în care această funcție a rămas vacantă, precum și pentru alegea consiliului local într-o localitate.

Fondurile necesare în vederea organizării alegerilor locale parțiale din data de 5 noiembrie se ridică la 4,368 milioane lei și vor fi alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017.

Alegerile parțiale vor fi organizate în municipiul Deva- județul Hunedoara, precum și în comunele Bocsig- județul Arad, Nicșeni- jud. Botoșani, Călărași-jud Cluj, Pantelimon și Bărăganu – jud. Constanța, Telești-jud Gorj, Balș-jud. Iași, Bîrghiș – jud. Sibiu, Drăgoiești- jud. Suceava, Cervenia, Poieni, Salcia-jud Teleorman, Checea-jud Timiș, Oșești-jud. Vaslui, Vlădești-jud. Vâlcea. Totodată, vor fi organizate alegeri parțiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni, județul Constanța.

Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, în cazul unor alegeri locale parțiale, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 35 de zile înaintea votării.

De asemenea, odată cu data alegerilor, Guvernul a stabilit, prin hotărâre, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale, potrivit căruia, cu 15 zile înainte de data alegerilor, respectiv 22 octombrie, începe campania electorală și se încheie pe 4 noiembrie, ora 7:00.

Guvernul a decis și măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale, fiind stabilite atribuțiile și sarcinile care revin Autorității Electrorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Institutului Național de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale, instituțiilor prefectului, primarilor, președinților consiliilor județene și președinților tribunalelor. Aceeași hotărâre stabilește constituirea și componența Comisiei tehnice centrale, respectiv a comisiei tehnice și a municipiului București, constituite din reprezentanți ai instituțiilor implicate în organizarea alegerilor parțiale. Acestea au rolul de a coordona și monitoriza la nivelul lor de competență, modul de îndeplinire a sarcinilor în materie electorală de către autoritățile administrației publice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.