Acasă Centru Harghita Guvernul ajută Protecția Copilului Harghita

Guvernul ajută Protecția Copilului Harghita

DISTRIBUIȚI

147663 – 18092017 – Guvernul a alocat 2,7 milioane lei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Harghita, după ce Elekes Zoltán, directorul general al instituției, împreună cu Borboly Csaba, președintele consilului județean, s-au deplasat la București, unde au avut întâlniri cu secretari de Stat din cadrul ministerelor competente.

”Acest caz demonstrează că dacă nu ne facem auziți și nu ne exprimăm nevoile la București, ori de câte ori este necesar, situațiile critice și problemele semnalate rămân nerezolvate”, a declarat președintele consiliului județean, referind la hotărârea guvernului. Borboly Csaba a mai adăugat că din cele 19 milioane de lei necesare au primit 2,7 milioane de lei, ceea este mai mult decât a fost promis săptămâna trecută, însă îngrijirea copiilor și a persoanelor cu dizabilități este o responsabilitate serioasă, așa că este nevoie de un efort mai mare și de egalizare pentru localitățile noastre și pentru județ.

La nivel național direcțiile de asistență socială și protecția copilului se confruntă cu probleme financiare din cauza creșterii salariilor angajaților, dar fără ca fondul de salarii să fie completată, respectiv bugetul acestor instituții a fost mult redus față de anii anteriori. Din acest caz instituția subordonată a Consiliului Județean Harghita a apelat la minister pentru ajutor. De asemenea, membrii și angajații consiliului județean s-au alăturat grevei japoneze inițiată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, purtând o banderolă albă la braț ca semn al solidarității.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.