Acasă Life 5 pași pentru îmbunătățirea sănătății mintale la locul de muncă

5 pași pentru îmbunătățirea sănătății mintale la locul de muncă

DISTRIBUIȚI

148065 – 10102017 – Stabilită în 1992, de către Federația Mondială pentru Sănătate Mintală (World Federation for Mental Health – WFMH), pentru a crește gradul de conștientizare și educare, la nivel mondial, în privința sănătății mintale.

Sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică. Când mintea nu mai funcționează corespunzător, corpul are și el de suferit. Migrenele, durerile de spate, insomnia și problemele cu stomacul pot indica o neregulă la nivel psihic.

Campania din 2017 are ca temă “Sănătatea mintală la locul de muncă”.

Problemele legate de sănătate mintală la locul de muncă sunt comune pentru majoritatea angajaților. Cel puțin unul din șase salariați se confruntă cu aceleași probleme în cazul sănătății mintale, inclusiv anxietatea și depresia.

Nu foarte mulți vorbesc despre aceste probleme, deoarece sănătatea mintală este încă un subiect tabu. Mulți oameni sunt speriați și confuzi în ceea ce privește confruntarea cu problema la locul de muncă. Dar există pași simpli care pot fi făcuți pentru a îmbunătăți această stare.

Cinci pași care duc la îmbunătățirea sănătății mintale la locul de muncă, cercetați și dezvoltați de Fundația New Economics

Rămâi conectat la cei din jur!

Este evident că relațiile sociale sunt esențiale pentru promovarea bunăstării la locul de muncă și acționează ca un tampon între factorii de stres și sănătate.

Vorbește cu cineva în loc să trimiți un e-mail;

Cunoaște o persoană nouă; Întrebă cum a fost weekendul unui coleg și ascultă cu adevărat ce spune;

Petrece cinci minute pentru a-l cunoaște cu adevărat pe cel cu care vorbești.

Fii activ! Activitatea fizică regulată este asociată cu o rată mai scăzută a depresiei și a anxietății, la toate vârstele. Sportul este esențial în încetinirea declinului cognitiv legat de vârstă și în promovarea bunăstării. Specialiștii spun că nu este nevoie să fie o activitate fizică intensă pentru a vă simți bine – activități mai lente, cum ar fi mersul pe jos, pot avea avantajul de a încuraja interacțiunile sociale. Folosește scările, nu ascensorul; Fă o plimbare la prânz; Coboară din autobuz cu o stație mai devreme;

Organizează o activitate sportivă la lucru; Fă un exercițiu ușor, înainte de a pleca la serviciu dimineața;

Mergi la biroul colegului în loc să dai un telefon sau să trimiți un e-mail

Observă! Îmbunătățirea gradului de conștientizare  îmbunătățește înțelegerea de sine și îți permite să faci alegeri pozitive pe baza propriilor valori și motivații. Acordă-ți timp pentru a te bucura de momentul și mediul înconjurător.

Observă modul în care colegii simt sau acționează;

Alege un alt traseu în drumul spre sau de la serviciu;

Alege un loc nou pentru prânz.

Învață!

Învățarea continuă sporește stima de sine și încurajează interacțiunea socială și o viață mai activă. Se spune că implicarea în activitățile educaționale, ferește persoanele vârstnice de depresie, iar adulților le sporește nivelul de bunăstare.

Înscrie-te la un curs;

Citește o carte. Cititul te ajută să te concentrezi, să reții anumite lucruri și să corelezi faptele concrete cu ideile abstracte;

Fă parte dintr-un club de lectură. Dacă participi la activități de grup, îți întărești stima de sine și îți consolidezi propria identitate. A fi conștient de cine ești și de ce vrei te ajută să-ți stabilești niște țeluri și să îți găsești locul în lume. Prin urmare, este necesară și puțină muncă în echipă;

Citește știrile, fă rebus sau Sudoku;

Învață cuvinte noi.

Fă o faptă bună!

Participarea la viața socială și comunitară a atras o atenție deosebită în domeniul cercetării bunăstării. Persoanele care sunt interesate în a-i ajuta pe alții sunt mai fericite. Cercetările arată că cei care fac o faptă bună o dată pe săptămână timp de șase săptămâni sunt mai fericiți.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.