Acasă Externe Agenda Europeana Ghici cine nu vine la cină?

Ghici cine nu vine la cină?

DISTRIBUIȚI

 

Laurențiu Rebega, europarlamentar148018 – 06102017 –

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, îi invită la cină pe liderii Grupului de la Vișegrad. Această știre a trecut oarecum neobservată in România. În afară de înțelesul direct, al unui schimb de opinii relativ informal, întâlnirea este un semnal important din care putem să deducem o modificare de strategie la nivelul leadership-ului de la Bruxelles.

Să explicăm, mai întâi, contextul!

În primul rând, la deschiderea Sesiunii de toamnă a PE, domnul Juncker a prezentat o ”stare a Uniunii” sensibil diferită de scenariile pe care tot domnia sa le avansase în primăvară. O viziune mai inclusivă, mai lipsită de asperități, mai seducătoare, dar în același timp mai vagă și mai lipsită de elemente concrete. Din aceste motive, discursul domnului Juncker a fost primit și cu laude, și cu rezerve. Ulterior, au avut loc alegerile în Germania, alegeri câștigate de partidul doamnei Merkel, principala inspiratoare a politicilor bruxelleze. Totuși, poziția internă a Cancelarei Germaniei este mai slabă decât în mandatul precedent. În fine, înainte ca Germania să aibă un nou guvern, președintele Emanuel Macron a susținut un discurs extrem de bine pus în scenă în care a încercat, practic, să preia rolul de lider informal al Uniunii Europene.

Dacă la aceste declarații strategice adăugăm amenințarea secesiunii Cataloniei, avem în față un tablou care arată implicit că, la nivelul leadership-ului Uniunii, se manifestă clar o tendință de reformă.

Revenind la invitația făcută liderilor de la Vișegrad, trebuie să observăm că aceștia nu s-au manifestat niciodată, nici prin vorbe și nici prin acțiuni, ca niște adversari ai ideii de Uniune Europeană. Dimpotrivă! Acuzațiile care le-au fost aduse au venit din partea mainstream-ului politic de la Bruxelles și au fost mai degrabă niște procese de intenție. Gestul președintelui Juncker, cu care, iată, acum sunt total de acord, denotă faptul că Bruxelles-ul a ajuns la înțelepciunea reconsiderării politicii dictatului celor mari și puternici în favoarea politicii înțelegerii problemelor celor mai mici și a includerii acestora în procesul decizional.

Singurul regret pe care îl am este că România nu s-a plasat cu mai mult curaj în această dezbatere. Am susținut întotdeauna că interesele țării noastre trebuie foarte bine armonizate cu cele ale vecinilor și că docilitatea necondiționata vizavi de Bruxelles nu ne aduce decât strângeri de mână și urări de bine. Repet: nimeni de la Bruxelles sau de aiurea nu ne va rezolva problemele de infrastructură, de conectivitate sau de înțelegere cu vecinii direcți!

Pentru România cred, deci, ca ar fi fost mai bine dacă ar fi primit și ea invitația la cină din partea domnului Juncker.

Cât de convinși sunt liderii europeni de necesitatea reformei și până unde sunt dispuși să meargă, vom vedea! Este, însă, obligatoriu ca opiniile tuturor sa fie susținute cu argumente temeinice și să fie transpuse într-un dialog rațional, responsabil și constructiv.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.