Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Fraude cu polite CASCO

Ilfov: Fraude cu polite CASCO

117
DISTRIBUIȚI

148206 – 19102017 – Opt percheziţii domiciliare sunt în desfăşurare joi în Bucureşti şi judeţul Ilfov de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune privind asigurările, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înşelăciune şi constituire de grup infracţional organizat, urmând să fie puse în aplicare 25 de mandate de aducere.

Potrivit unui comunicat de presă, din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2012 – 2013, prin intermediul unei societăţi comerciale care avea ca obiect de activitate principală întreţinerea şi repararea autovehiculelor, au desfăşurat activităţi de natură ilicită, fiind atraşi în activitatea infracţională şi 14 inspectori de daună, care au sprijinit grupul infracţional.

Membrii grupului infracţional acţionau în două moduri, constând în aceea că persoane de bună credinţă, implicate în evenimente rutiere, care deţineau sau utilizau autovehicule asigurate facultativ cu poliţă valabilă, introduceau în vederea efectuării de reparaţii autoturismul în societatea menţionată, însă avariile autovehiculelor erau amplificate fictiv, fără ştirea proprietarului/utilizatorului, iar documentele iniţial întocmite erau înlocuite cu unele falsificate, care consfinţeau o situaţie de fapt nereală.

Ulterior, autoturismele erau reparate, se întocmeau cereri de despăgubire de la societatea de asigurări, după care asiguratorul vira bănuiţilor suma de bani corespunzătoare reparaţiei.

Totodată, în cazul autoturismelor avariate de posesori cu vinovăţie şi care nu posedau poliţe facultative, beneficiau de prelucrarea unor fotografii cu autovehiculele în cauză, astfel încât să nu fie vizibile avariile existente şi implicit să nu fie menţionate în inspecţia de risc, după care se încheia poliţa de asigurare facultativă, urmând ca la un interval de 2-3 luni deţinătorul autoturismului să fie chemat în service, unde erau provocate în mod voluntar avarii sau accentuate cele deja existente. Prejudiciul creat prin comiterea faptelor este estimat la peste 400.000 de euro. Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului Furturi de Autovehicule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here