Acasă Social Aparare Iohannis și Stoltenberg au vizitat Brigada Multinațională de la Craiova

Iohannis și Stoltenberg au vizitat Brigada Multinațională de la Craiova

DISTRIBUIȚI

148059 – 10102017 – Luni, 9 octombrie, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a efectuat o vizită la Brigada Multinațională de la Craiova, alături de președintele României, Klaus Iohannis, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă.

În marja vizitei, ministrul Fifor a avut o întrevedere cu Jens Stoltenberg, la care a participat și șeful SMG. Discuțiile s-au axat cu precădere asupra posturii de apărare și descurajare a NATO pe flancul estic al Alianței, precum și principalele aspecte de pe agenda aliată pentru Summit-ul NATO de anul viitor.

Ministrul Mihai Fifor a informat cu privire la progresul înregistrat în implementarea deciziilor de asigurare a prezenței înaintate adaptate din sudul flancului estic, subliniind evoluțiile pe toate componentele – terestră, aeriană și maritimă. De asemenea, a punctat importanța continuării demersurilor în acest sens, dată fiind situația de securitate din regiunea Mării Negre.

În ceea ce privește viitorul Summit NATO, care se va desfășura anul viitor, oficialii au avut un schimb de opinii asupra priorităților Alianței, în vederea asigurării securității și stabilității întregului spațiu euroatlantic, informează MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.