Acasă Social Aparare Ion Marcel Ciolacu: ”România poate oferi expertiză în materie de securitate cibernetică...

Ion Marcel Ciolacu: ”România poate oferi expertiză în materie de securitate cibernetică la nivel European”

DISTRIBUIȚI

 148352 – 31102017 – Vicepremierul Ion Marcel Ciolacu a discutat luni, 30 octombrie, la Palatul Victoria, cu comisarul european pentru economie și societate digitală, Mariya Gabriel, despre disponibilitatea României de a contribui activ la demersurile de consolidare a pieței unice digitale, inclusiv din perspectiva rolului de viitoare deținătoare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019. La întrevedere au mai participat ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Lucian Şova, și ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

”Securitatea cibernetică reprezintă cel mai sensibil domeniu pentru viitorul și competitivitatea economiei și societății digitale europene și pentru funcționarea Pieței Unice Digitale. Susținem procesul de reglementare a mediului online din perspectiva securității cibernetice, cu obiectivul final de ridicare a nivelului de securitate cibernetică a sistemelor și rețelelor informatice europene. România a înregistrat progrese remarcabile în domeniul securității informatice și poate oferi expertiză în materie, nivelul de performanță al experților noștri fiind recunoscut pe plan extern”, a declarat Ion Marcel Ciolacu.

De asemenea, vicepremierul a subliniat că întărirea rolului Agenției Europene pentru Securitatea Informațiilor și a Rețelelor este necesară.

”În vederea cristalizării unei abordări comune în această problematică, sunt planificate pentru perioada următoare întâlniri ale Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică, organism însărcinat cu stabilirea liniilor directoare în domeniul securității cibernetice în România”, a explicat Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.