Acasă Uncategorized Instigarea la revolta populara – incompatibila cu statul de drept si democratia

Instigarea la revolta populara – incompatibila cu statul de drept si democratia

104
DISTRIBUIȚI

148440 – 06112017

 Remus Borza, deputat independent

Opozitia a cerut populatiei sa iasa in strada. Pretextul, legile justitiei. Obiectivul, mentinerea aceluiasi status quo inventat si cultivat de regimul Basescu. Cei din coalitia de guvernare il numesc statul paralel. Eu il numesc statul beligerant. Pentru ca se lupta cu propriile institutii, propriile interese si proprii cetateni.

Un stat de drept este guvernat de principiul separatiei puterilor. In sensul in care parlamentul da legi, guvernul administreaza tara si justitia aplica legea. Justitia nu poate sa interfereze nici in actul de guvernare, nici in procesul legislativ. Asa stau lucrurile intr-o democratie matura si functionala.

Desi se vorbeste depre egalitatea si controlul reciproc al puterilor, in tarile civilizate parlamentului i se recunoaste acel statut de primus inter pares. Adica, primul intre egali. Si asta nu de ieri de azi, ci de vreo 3.000 de ani. Pentru simplu motiv ca parlamentul este singura putere aleasa direct de catre popor. Celalalte doua puteri sunt numite. Si atunci parlamentul are dreptul de a dezbate si a vota o lege. Nu strada. Strada nu reprezinta poporul. Poporul si nu justitia, sau alte institutii, poate sa cenzureze activitatea parlamentului. Prin vot, anticipat sau la termen. Asa functioneaza o democratie. Cei care au pierdut anul trecut alegerile nu pot rasturna puterea politica, legitimata de un vot popular, prin forta. Romania are nevoie de stabilitate sociala, responsabilitate politica, predictibilitate fiscala si crestere sustenabila a economiei.

Si in fond pentru ce demonstram? Pentru un proiect de modificare si adaptare a legilor justitiei promovat inca de acum 2 ani de CSM si renegat acum de aceiasi institutie. Noroc ca avizele CSM sunt facultative. Altminteri in 2009 doamna Codruta Kovesi nu mai lua cel de-al doilea mandat de procuror general al Romaniei. Sau demonstram cumva impotriva celor peste 1000 de decizii de condamnare a Romaniei de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului date doar in ultimii 10 ani. Romania este pe primul loc din UE la incalcarea drepturilor omului. Norvegia, de exemplu, are 28 de condamnari din 1952 pana in 2015.

Sau poate demonstram impotriva celor peste 100 de decizii ale Curtii Constitutionale care obliga Parlamentul la conformarea dispozitiilor penale si procesual penale cu textul legii fundamentale. Ori demonstram ca Inspectia Judiciara sa ramana la CSM. Adica cel controlat sa aprobe regulamentul controlorului si tot cel controlat sa aprobe raportul de control intocmit de controlor. Curat constitutional. In multe tari europene I.J. functioneaza in cadrul MJ. Cu toate astea ministrul justitiei, sensibil la solicitarea deontologilor si a societatii civile, a inteles sa dea mai multa autonomie IJ care urmeaza sa functioneze ca autoritate de sine statatoare.

M-am prins. Protestam ca Tudorel il scoate din schema pe presedinte in procesul de numire a procurorilor sefi din Parchetul General. In America, taramul fagaduintei si al celei mai autentice democratii, procurorul general este numit de senat si nu de presedinte, care incomparabil ale mai multe prerogative decat presedintele tuturor romanilor. Cu toate astea, Tudorel Teader nu l-a exclus pe presedinte din procesul de numire a procurorilor sefi din structurile Parchetului General.

Sau poate protestatarii isi doresc sa platitm tot noi, boborul, zeci de milioane de euro daune si despagubiri date de CEDO victimelor abuzurilor si erorilor judiciare. Raspunderea civila delictuala nu este o inventie a actualului ministru al justitiei ci o prevedere a Codului Civil promulgat de Cuza in 1964 si regasita in legislatia tuturor tarilor europene.

Apelul la strada arata slabiciunea si vulnerabilitatea unor politicieni. Romania nu are nevoie de astfel de politicieni, dar in egala masura nu are nevoie nici de anarhisti. De la anarhie la dictatura e doar un pas. E drept ca Romania nu are nevoie nici de politicieni corupti. Dar nu va pierdeti speranta, DNA lucreaza pentru nelinistea noastra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here