Acasă Politic Ludovic Orban se întâlneşte cu românii din State

Ludovic Orban se întâlneşte cu românii din State

DISTRIBUIȚI
Foto: digi24.ro

148451 – 06112017 –  O delegaţie a PNL condusă de preşedintele partidului, Ludovic Orban, va efectua, în perioada 10-19 noiembrie, o vizită în Statele Unite ale Americii, unde va avea întâlniri cu membri ai Congresului şi Senatului SUA, înalţi oficiali ai Departamentului de Stat, reprezentanţi ai think tank-urilor, mediului de afaceri şi ai comunităţii româneşti, informează un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, din delegaţie vor mai face parte secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, vicepreşedintele PNL Ben-Oni Ardelean (vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor), preşedintele PNL Diaspora, Viorel Badea (preşedinte al Comisiei românilor de pretutindeni din Senat). Reprezentanţii PNL vor vizita Washington, Maryland, Philadelphia, New York şi Atlanta.

„Consolidarea parteneriatului special pe care România îl are cu Statele Unite ale Americii este o componentă prioritară în viziunea politicii externe a PNL, iar în acest sens PNL va accentua dezvoltarea relaţiilor bilaterale în mai multe domenii de convergenţă. Totodată, PNL consideră extrem de importantă relaţia cu diaspora românească din SUA, o resursă vitală în dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor cu SUA şi, deopotrivă, o resursă esenţială în dezvoltarea României”, se precizează în comunicatul amintit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.