Acasă Anchete Justitie Mladin, trimis din nou în judecată

Mladin, trimis din nou în judecată

87
DISTRIBUIȚI

148395 – 02112017 – Fostul primar al comunei Jilava, Adrian Mladin, aflat în detenţie, a fost trimis din nou în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită şi spălare de bani. Este vorba despre trei infracţiuni de luare de mită, două dintre ele în formă continuată (două acte materiale, respectiv 13 acte materiale), două infracţiuni de spălare de bani sub forma instigării (dintre care una în formă continuată) şi două infracţiuni de fals intelectual sub forma participaţiei improprii (dintre care una în formă continuată).

Alături de el, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată şi a unui administrator al unei societăţi comerciale, Marian Constantin, aflat în libertate, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată, spălare de bani în formă continuată şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
Conform rechizitoriului, în perioada 2008 – 2011, Adrian Mladin, atunci primar al comunei Jilava şi preşedinte al Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Jilava, punea presiune pe dezvoltatorii imobiliari, cerându-le mită în repetate rânduri, în unele situaţii fiindu-i complice administratorul unei societăţi comerciale, Marian Constantin.

Astfel, fostul primar a pretins şi a primit de la un antreprenor în domeniul construcţiilor care-şi desfăşura activitatea pe raza comunei Jilava, suma de 100.000 de euro, din care 50.000 de euro în biroul edilului, precum şi contravaloarea unui apartament de trei camere, 65.000 euro. La cererea fostului primar, transferul celor 65.000 de euro a fost disimulat prin intermediul a două contracte succesive de vânzare- cumpărare fictive având ca obiect apartamentul respectiv. ”În ambele cazuri, inculpatul a condiţionat îndeplinirea atribuţiilor de serviciu (eliberarea unor documente – certificate fiscale, procese verbale de recepţie a lucrărilor etc.) de primirea mitei, invocând inclusiv posibilitatea blocării activităţii antreprenoriale derulate de omul de afaceri”, susține DNA.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here