Acasă Externe Agenda Europeana Noi reguli de intrare în Spațiul Schengen

Noi reguli de intrare în Spațiul Schengen

DISTRIBUIȚI

 148714 – 21112017  – Consiliul Uniunii Europene a adoptat noi reguli de intrare în Spațiul Schengen. Astfel, se modifică sistemul de intrare și ieșire în statele care fac parte din spațiul european de liberă circulație, dar și regulamentul de modificare a Codului frontierelor Schengen în legătură cu sistemul de intrare/ieşire, potrivit unui comunicat al instituției europene.

Din acest sistem vor face parte și România și Bulgaria, deși cele două state nu sunt încă membre ale spațiului Schengen. Sistemul va înregistra informații cu privire la intrarea, ieșirea, precum și refuzul intrării pentru cetățenii din țări terțe care traversează frontierele externe ale Spațiului Schengen.

Noul sistem de intrare/ieşire va contribui la reducerea timpului necesar pentru verificările la frontieră şi îmbunătăţirea calităţii acestor verificări, prin calcularea automată a şederii autorizate pentru fiecare călător, asigurarea identificării sistematice şi fiabile a persoanelor care depăşesc termenul legal de şedere și consolidarea securităţii interne şi a luptei împotriva terorismului, permiţând autorităţilor de aplicare a legii accesul la istoricul călătoriilor.

Noile reguli de intrare în Spațiul Schengen au fost adoptate, luni, 20 noiembrie 2017,de Consiliul Uniunii Europene.

Consiliul UE şi Parlamentul European trebuie acum să semneze regulamentul adoptat. După semnare, textul va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE şi va intra în vigoare în 20 de zile. Noul sistem ar trebui să fie operaţional până în anul 2020.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.