Acasă Politic PNL vrea echitate între angajații de la buget și cei din mediul...

PNL vrea echitate între angajații de la buget și cei din mediul privat

DISTRIBUIȚI

 148691 – 20112017  –  PNL consideră că discrepanțele salariale între angajații din sectorul public și cei din mediul privat trebuie să dispară. În acest sens, la începutul lunii noiembrie, deputatul Ion Ștefan a depus două amendamente la proiectul de Lege privind aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea și completarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță.

Cele două amendamente, depuse la Comisia pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților, fac referire la completarea proiectului de lege care prevede acordarea acestor tichete de vacanță numai celor din sistemul bugetar, cu precizarea că voucherele se acordă și angajaților din sectorul privat.

”Pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii din sectorul public și privat care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță”, se punctează în amendamentul pe care l-am depus la acest proiect de lege. Al doilea amendament propus face referire la faptul că sumele corespunzătoare acestor tichete de vacanță sunt deductibile la calculul impozitului pe cifra de afaceri, respectiv la calcularea impozitului pe venit, în limita a șase salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată pentru fiecare angajat, pe an calendaristic, iar pentru salariat, voucherele sunt scutite de plata impozitului pe venituri și a impozitelor sociale aferente. Această măsură ar trebui să stimuleze și turismul românesc, legea făcând precizarea că voucherele de vacanță se pot folosi numai în stațiunile de pe teritoriul României, nu pentru destinații externe.

”Sper ca această propunere menită să aducă un echilibru între cele două sectoare și între angajații lor, să găsească înțelegere și susținere din partea politicienilor aflați la guvernare care, se pare, își îndreaptă privirea cu înclinație spre sectorul public, omițându-i pe angajații din domeniul privat care, prin munca și prin performanțele lor susțin domeniul public. Cele două amendamente depuse la OUG privind acordarea voucherelor de vacanță vor urma parcursul parlamentar și sper să devină aplicabile”, susține Ștefan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.