Acasă Politic Programul lui Klaus Iohannis în următoarea perioadă

Programul lui Klaus Iohannis în următoarea perioadă

161
DISTRIBUIȚI

148611 – 14112017  – Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Preşedintele României, Klaus Iohannis va fi prezent în cadrul unor evenimente importante, în următoarea perioadă.

Astfel, în data de 17 noiembrie, Președintele României, Klaus Iohannis, va participa la Summitul Social privind promovarea locurilor de muncă echitabile și a creșterii economice în Uniunea Europeană. Acest Summit va avea loc la Göteborg, în Regatul Suediei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi, acest summit reunește șefi de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene, parteneri sociali, dar și alți membri, actori cheie la nivel înalt.

De asemenea, formatul Summitului va include următoarele segmente – mai întâi o sesiune plenară introductivă și apoi vor fi trei sesiuni tematice desfășurate în paralel. Aș preciza care sunt tematicele acestor sesiuni: accesul pe piața forței de muncă, situația pieței forței de muncă și tranziția dintre locurile de muncă pe piața muncii. Președintele României va avea o intervenție în cadrul sesiunii cu tema „Accesul pe piața forței de muncă”. Cu prilejul Summitului, va avea loc și o reuniune informală a liderilor Uniunii Europene, dedicată acțiunilor viitoare ale Uniunii în zona tematicilor culturale și de educație.

Mai apoi, pe 22 noiembrie, Președintele României se va deplasa la Ploiești. Aici va participa la o dezbatere intitulată „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploiești”. Este o dezbatere organizată de Primăria municipiului Ploiești, în colaborare cu Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești. “Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunitățile României, dar este și un prilej important pentru aleși să își informeze cetățenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale și urbane în România în perioada următoare”, mai precizează sursa citată.

Un alt eveniment se va desfășura în ziua de vineri, 24 noiembrie, când Klaus Iohannis se va afla la Bruxelles, acolo unde va participa la cel de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic. Va fi organizat acest Summit sub egida Președinției estone a Consiliului Uniunii Europene. Este un moment relevant în conturarea perspectivelor de evoluție a relațiilor dintre Uniunea Europeană și țările aflate în Vecinătatea Estică, într-un context internațional pe care îl cunoaștem, unul complex.

Totodată, această întrunire va urmări să confirme progresele acțiunilor care au fost stabilite la Summitul anterior, care a avut loc la Riga în anul 2015, tematica anterioara fiind legată de  capacitatea administrativă și bună guvernare, oportunități de piață, interconectări și schimbări climatice, mobilitate și contacte interumane.

În acest context, al pregătirii Summitului de la Bruxelles, va fi semnat un nou cadru juridic privind cooperarea dintre Armenia și Uniunea Europeană.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here