Acasă Politic Republica Moldova se bazează pe România

Republica Moldova se bazează pe România

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

148778 – 24112017  – Ministrul justiţiei din Republica Moldova, Vladimir Cebotari, a declarat la Bucureşti că ţara sa se bazează pe România în drumul spre Uniunea Europeană. El a mai precizat că îngrijorarea faţă de corupţia la nivel înalt în rândul cetăţenilor moldoveni a scăzut faţă de anii anteriori, potrivit unui studiu sociologic, scrie RRA.

Acest lucru înseamnă că procesul de combatere a corupţiei este eficient, a apreciat Vladimir Cebotari.

„În acest guvern am avut miniştri care au fost anchetaţi, investigaţi, care au avut învinuirile înaintate de procurori. La unii din ei deja dosarul s-a şi terminat în instanţă de judecată cu decizii definitive. Persoanele şi-au recunoscut vina. Alte dosare sunt în curs. Avem viceminiştri, avem un număr impunător de înalţi oficiali, conducători de întreprinderi de stat sau directori de agenţii şi alte instituţii. Şirul persoanelor cu funcţie de demnitate publică est foarte extins şi aceasta doar într-un an şi jumătate, lucru care a descurajat corupţia la nivel înalt în Republica Moldova”,  spune ministrul justiției din Republica Moldova, Vladimir Cebotari.

Vladimir Cebotari şi omologul său român Tudorel Toader au semnat un protocol de colaborare pentru reintegrarea în societate a celor care au fost eliberaţi condiţionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.