Acasă Cultura/Media Scriitorul Marius Daniel Popescu, invitat al ICR la Berlin și Paderborn

Scriitorul Marius Daniel Popescu, invitat al ICR la Berlin și Paderborn

DISTRIBUIȚI
foto:banatulazi.ro

 148423 – 03112017 – În cadrul strategiei de promovare în spațiul german a creației literare românești și a autorilor români, precum și în dorința de colaborare cu asociațiile culturale românești și româno-germane, Institutul Cultural Român ”Titu Maiorescu” din Berlin organizează un mini-turneu literar, la Berlin și Paderborn, avându-l drept invitat pe scriitorul român de limbă română și franceză Marius Daniel Popescu.

Sub titlul generic ”De la Simfonia Lupului la Culorile Rândunicii: realitatea românească în literatura lui Marius Daniel Popescu”, cele două seri literare au fost programate pentru 2 noiembrie, la sediul ICR Berlin, și vineri, 3 noiembrie, la sediul Universității Populare din Paderborn. Evenimentul de la Paderborn (landul Renania de Nord-Westfalia) este organizat în parteneriat cu Societatea Germano-Română din localitate (Deutsch-Rumänische Gesellschaft Paderborn e.V.) Vor fi lecturate fragmente din edițiile în limba franceză, română și germană a volumelor și vor avea loc discuții cu publicul.

Marius Daniel Popescu, născut la Craiova în 1963, trăiește până la vârsta de 14 ani la Craiova, Balș, Roșiorii-de-Vede și Slatina. După studiile primare pleacă la Liceul forestier din Râmnicu-Vâlcea, de unde revine ca tăietor de lemne-drujbist în Balș, până la încorporarea în armată, la Galați. Evenimentele din decembrie 1989 îl găsesc student la Facultatea de Silvicultură si Exploatări Forestiere din Brașov. La începutul anului 1990 creează la Brașov unul dintre primele ziare libere din România: «Replica». A fost membru al « Grupului de poezie de la Brașov », ce-l avea ca mentor pe poetul si profesorul Alexandru Mușina. Pe 1 august 1990 părăsește țara spre a se stabili în Elveția francofonă, la Lausanne. Învață limba franceză și scrie poezie în limba de adopție. În 2004 a creat ziarul literar ”Le Persil” – ”Pătrunjelul”, ajuns azi la numărul 140 – o tribună de afirmare pentru tinerii scriitori de limbă franceză și de promovare a unor scriitori români. Autorul este foarte popular în Elveția, inclusiv datorită ”interdisciplinarități” sale, el lucrând de peste 20 de ani ca șofer de autobuz în transportul public la Lausanne (actualmente cu jumătate de normă, spre a se putea consacra scrisului). Cărțile sale au câștigat mai multe premii prestigioase în Elveția și Franța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.