Acasă Social Speranța moare ultima

Speranța moare ultima

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

148559 – 10112017 – Avizul negativ al CSM asupra propunerilor parlamentare de modificare a legilor justiţiei era de aşteptat, a declarant la RFI preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan. Ea speră că Parlamentul va face corecţiile necesare în legea finală.

Dana Gîrbovan a comentat votul de joi din CSM: „Cred că era oarecum de aşteptat, pentru că vine după un aviz deja negativ pe proiectul anterior susţinut la acea dată de ministrul Justiţiei, însă în acelaşi timp, cred că este important să avem în vedere că necesitatea modificării legilor justiţiei este recunoscută şi de sistemul judiciar şi de CSM. Şi acum trebuie să discutăm foarte serios cum se poate face în acest moment această modificare a legilor justiţiei (…). În procesul legislativ trebuie avute în vedere toate motivele ce vor fi expuse de CSM, care au dus la acest aviz negativ şi corectate”.

„Trebuie să recunoaştem că proiectul conţine şi prevederi care sunt benefice pentru sistemul judiciar, care duc la întărirea independenţei sistemului judiciar, cel puţin din perspectiva întăririi statutului procurorilor şi mă refer aici în primul rând la separarea carierelor, pentru că în acest proiect sunt dispoziţii care vor împiedica pe viitor ca judecătorii să se poată implica în gestionarea carierei procurorilor şi invers”, a mai spus preşedinta UNJR.

Dana Gîrbovan a avertizat că există pârghii în Constituţie, care să împiedice intrarea în vigoare a unui proiect care ar aduce atingere independenţei justiţiei: „Trebuie să pornim de la premisa că acest spaţiu de dezbatere (din Parlament-n.r.) va fi şi unul real (…). Pe de altă parte, dacă rămân sau se vor aduce modificări care în mod real aduc atingere independenţei justiţiei, fără îndoială noi vom cere CSM să sesizeze Curtea Constituţională. Sunt pârghii prevăzute de Constituţie, care să împiedice intrarea în vigoare a unui proiect care aduce atingere independenţei justiţiei”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.