Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Veste bună pentru șoferii din Popești-Leordeni și Berceni

Veste bună pentru șoferii din Popești-Leordeni și Berceni

212
DISTRIBUIȚI

 148381 – 01112017 – Că Bucureștiul este sufocat de mașini o știe toată lumea. Autoritățile încearcă să-i descurajeze pe șoferi să vină cu autoturismele în centru orașului și vor să introducă și o taxare diferențiată a parcărilor, în funcție de zona în care se află. De asemenea, vor să facă și câte o parcare pentru navetiștii din jurul Bucureștiului, în toate cele șase sectoare. Prima care ar urma să fie gata este cea de la Piața Sudului, scrie Libertatea.

Datele Municipalității arată că din Ilfov în București intră, zilnic, 400.000 de mașini. Primăria Sectorului 4 a început deja lucrările pentru amenajarea primului Park and Ride, prima parcare pentru navetiștii din sudul Capitalei. Aceasta se află în zona Piața Sudului, încadrată de Șoseaua Berceni și de Șoseaua Olteniței, iar aici vor putea să-și lase mașinile toți șoferii care vin din localităţi ca Popești – Leordeni, Berceni și nu numai.

Parcarea se va amenaja pe o suprafață de aproximativ 3.000 mp, cu 300 de locuri disponibile, 10 fiind pentru persoanele cu handicap. Proiectul are ca termen de finalizare decembrie 2018.

Parcări supraetajate modulare mai există în București. Sunt cele din Sectorul 6, făcute pe vremea primarului Cristian Poteraș, dar acestea sunt parcări de reședință. Ultimele statistici arată că în Capitală sunt aproximativ 189.800 de locuri de parcare și că şapte maşini se “bat” pentru un loc de parcare, mai afirmă sursa citată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here