Acasă Externe Eurodeputatul Bela Kovacs, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei

Eurodeputatul Bela Kovacs, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei

DISTRIBUIȚI
foto: budapestbeacon.com

 148945 – 07122017 – Eurodeputatul ungar Bela Kovacs, membru al partidului de extrema dreapta Jobbik, a fost pus sub acuzare miercuri pentru spionaj in favoarea Rusiei de catre parchetul ungar, anunta AFP. Barbatul de 57 de ani este suspectat de „participare la activitati de spionaj in beneficiul unui stat strain”, a precizat parchetul, intr-un comunicat.

Acestea este vizat de o ancheta, deschisa la Budapesta, pentru spionaj ”impotriva institutiilor europene”, de frauda fiscala si fals in documente care a antrenat un important prejudiciu financiar.

Justitia ungara nu a mentionat statul pentru care ar fi spionat eurodeputatul dar presa ungara face referinta la numeroasele calatorii ale lui Bela Kovacs in Moscova, unde s-a intalnit in secret cu diplomati rusi.

Acesta risca, daca este declarat vinovat, o pedeapsa cu inchisoarea intre 2 si 8 ani.

Eurodeputatul neaga aceste acuzatii care au fost publicate initial de un ziar proguvernamental in 2014, cu putin timp inainte de alegerile europene, unde a obtinut un fotoliu de deputat, inainte ca imunitatea sa sa fie ridicata de Parlamentul din Strasbourg in octombrie 2015.

După victoria partidului de dreapta Fidesz care i-a oferit lui Viktor Orban un al doilea mandat in 2014, partidul Jobbik a devenit al doilea partid al tarii.

Viktor Orban este favorit in sondaje pentru castigarea unui al treilea mandat la alegerile programate in aprilie 2018. In materie de politica externa, acesta si-a exprimat in mai multe rânduri simpatia pentru presedintele rus Vladimir Putin, pe care l-a primit la Budapesta in 2015 si in 2017.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.