Acasă Politic Precizări de la Iordache

Precizări de la Iordache

DISTRIBUIȚI
foto:facboo.com/MonicaMacovei

148896 – 04122017 – Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiției, Florin Iordache, a declarat luni că PSD și ALDE vor susține în plenul Camerei Deputaților un amendament respins săptămâna trecută la comisie, care prevede că, în cazul săvârșirii unei erori de către un judecător sau procuror, statul se îndreaptă cu acțiune în regres împotriva respectivului magistrat pentru recuperarea prejudiciului.

”La acel aliniat 7 de la răspunderea magistraților (proiectul de modificare a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor – n.r.) sunt trei discuții în acest moment: în legea în vigoare se spune că se poate îndrepta statul, în propunerea noastră statul se îndreaptă și în amendamentul UNJR statul are dreptul. Propunerea PSD pe care o vom susține este să ne susținem amendamentul nostru cu statul se îndreaptă și atunci toate aceste discuții care sunt în spațiul public nu-și au rostul. De aceea v-am spus că suntem compatibili (cu ALDE – n.r.) și nu sunt probleme. În plen, la alineatul 7, grupul PSD și grupul ALDE vom susține că statul se îndreaptă”, a spus Iordache la Palatul Parlamentului, întrebat dacă a vorbit cu cei de la ALDE despre acest subiect pentru că aceștia erau nemulțumiți.

Comisia parlamentară specială privind legile Justiției a modificat săptămâna trecută prevederile din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor referitoare la răspunderea magistraților, adoptând amendamentele propuse de Uniunea Națională a Judecătorilor și Asociația Magistraților, potrivit cărora statul ”are dreptul” de a se îndrepta împotriva judecătorului sau procurorului care a săvârșit o eroare judiciară din neglijență sau cu rea-credință. „După ce prejudiciul a fost acoperit integral de către stat, acestuia îi revine dreptul de a se îndrepta cu acțiune în regres prin MFP, împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea credință sau neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”, este textul adoptat de comisie.

Partea superioară a formularului

Partea inferioară a formularului

Comisia a respins atunci amendamentul PSD potrivit căruia ”după ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se îndreaptă cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

Comisia specială pentru legile Justiției a adoptat săptămâna trecută modificările la legea 303/2004 urmând ca acest proiect să fie trimis în plenul Camerei Deputaților pentru dezbatere și vot în calitate de primă cameră sesizată. – sursa: Agerpres.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.