Acasă Externe Polonia şi Ungaria întenţionează să creeze o bancă regională de dezvoltare în...

Polonia şi Ungaria întenţionează să creeze o bancă regională de dezvoltare în Europa Centrală

DISTRIBUIȚI

149249 – 04012018 – Polonia poartă discuţii cu Ungaria pentru înfiinţarea unei bănci regionale de dezvoltare destinată stimulării investiţiilor în infrastructura din Europa Centrală şi intenţionează să implice şi Slovacia şi Cehia în acest proiect, a declarat miercuri seară premierul polonez Mateusz Morawiecki, precizează Agerpres.

Mateusz Morawiecki s-a întâlnit miercuri cu omologul său ungar Viktor Orban la Budapesta pentru discuţii privind cooperarea politică şi economică.

„Am discutat despre o bancă de dezvoltare pentru ţările grupului de la Vişegrad. Ne putem permite o bancă care să sprijine dezvoltarea infrastructurii în regiune” a declarat Morawiecki la finalul vizitei sale la Budapesta, referindu-se la cele patru state din Europa Centrală care formează grupul de la Vişegrad (Ungaria, Slovacia, Polonia şi Cehia). „I-am confirmat premierului Orban că suntem foarte interesaţi. Dacă cehii şi slovacii vor răspunde pozitiv putem înfiinţa rapid această bancă”, a mai spus Morawiecki, fără a oferi alte detalii.

Premierul polonez a mai precizat că guvernul său nu şi-a schimbat scepticismul cu privire la trecerea Poloniei la euro în viitorul apropiat, în pofida apelurilor recente venite din partea mai multor economişti polonezi are încearcă să convingă executivul de la Varşovia că aderarea rapidă la euro ar menţine Polonia aproape de centrul UE. „Acesta nu este un subiect de actualitate”, a spus Morawiecki.

Deplasarea lui Mateusz Morawiecki în Ungaria reprezintă prima sa vizită bilaterală în calitate de prim-ministru al Poloniei după preluarea mandatului, la 11 decembrie anul trecut.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.