Acasă Politic 100 de ani de relații diplomatice între România și Polonia

100 de ani de relații diplomatice între România și Polonia

DISTRIBUIȚI

149653 – 02022018 – Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit joi, 1 februarie a.c., pe ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polone, Jacek Czaputowicz, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta a efectuat-o la București.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat nivelul excelent al relației bilaterale, confirmat și de contactele frecvente la nivel politic, inclusiv la nivel de șef de stat, reliefând relația foarte bună de lucru cu omologul polon. De asemenea, Președintele României a arătat că reprezintă un angajament personal continuarea întăririi şi dezvoltării Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.

În ceea ce priveşte cooperarea bilaterală, președintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa dezvoltării în continuare a dimensiunii economice, inclusiv privind infrastructura de transport dintre cele două state.

Președintele României a evidențiat interesele comune ale celor două state în materie de securitate, cooperarea strategică dintre cele două țări, aflată la un nivel foarte bun, fiind crucială pentru întărirea flancului estic al NATO, precum şi pentru Alianţă în ansamblu.

Totodată Klaus Iohannis a evocat relevanța Formatului București în promovarea pozițiilor comune ale statelor de pe flancul estic cu privire la principalele subiecte aflate pe agenda NATO. Acest format, iniţiat de Președintele României și de Președintele Poloniei, și-a confirmat deja valoarea, fiind acceptat ca atare la nivel aliat.

Cu privire la Inițiativa celor Trei Mări, președintele României a salutat cooperarea excelentă cu partea polonă în pregătirea Summitului care va fi organizat de România în acest an și a arătat că dezideratul comun este acela ca Summitul să marcheze trecerea într-o nouă fază a Inițiativei, cea a rezultatelor concrete, mai ales prin proiectele de interconectare regională pe care Iniţiativa şi le propune să le susţină, dar şi prin organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei, în marja Summitului, de natură să stimuleze sectorul privat, inclusiv investiţiile.

În ceea ce privește viitorul proiectului european, președintele Klaus Iohannis a prezentat în detaliu poziţia României privind obiectivul unei Uniuni mai puternice, care nu poate fi atins decât prin adâncirea integrării europene.

La rândul său, ministrul de Externe polonez a subliniat importanţa pe care Polonia o acordă Parteneriatului Strategic cu România şi a mulţumit în mod deosebit preşedintelui României pentru implicarea personală în dezvoltarea sa. Ministrul Czaputowicz a fost de acord că acesta trebuie consolidat în continuare, amintind şi contextul special reprezentat de sărbătorirea, anul viitor, a 100 de ani de relații diplomatice între cele două țări.

De asemenea, înaltul oficial a evidenţiat acțiunea şi obiectivele comune ale celor două ţări în domeniul securităţii, mai ales în cadrul NATO şi al Formatului Bucureşti, a cărui următoare reuniune la nivel de şefi de stat va avea loc la Varşovia, în iunie, România fiind un partener-cheie pentru Polonia. Ministrul de externe polonez a amintit și de excelenta cooperare pentru progresul Inițiativei celor Trei Mări. În privinţa cooperării economice bilaterale, acesta a menţionat interesul crescut al investitorilor polonezi pentru economia României.

Discuţiile dintre cei doi înalţi oficiali au pus în evidenţă, de asemenea, viziunea similară a României şi Poloniei în ceea ce privește Vecinătatea Estică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.