Acasă Anchete Interne Contrabandă cu drona la frontiera de est

Contrabandă cu drona la frontiera de est

132
DISTRIBUIȚI

149789 – 13022018 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat o dronă artizanală, cu ajutorul căreia au fost trecute peste frontieră 12.500 ţigarete de provenienţă moldovenească, ambalate într-un colet de mici dimensiuni.

“Aseară, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de  responsabilitate, au sesizat pe direcţia localităţii de frontieră Podu Jijiei, comuna Golăieşti, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni (specific unei drone), care a traversat frontiera dintre Republica Moldova în România.

S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei,  ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, în apropierea frontierei de stat, o dronă artizanală, prăbuşită şi avariată, de care era prins un colet care conținea țigări de proveniență R. Moldova.

În continuarea cercetărilor, s-a luat măsura informării autorităților de frontieră din ţara vecină despre eveniment, iar aparatul de zbor şi coletul au fost duse la sediul instituției” transmite Poliţia de Frontieră.

Astfel, în urma inventarierii coletului, de mici dimensiuni, a rezultat cantitatea de 12.500 ţigarete de provenienţă Republica Moldova, în valoare  de 2.908 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here