Acasă Politic Oana Consuela Florea – membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI

Oana Consuela Florea – membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI

DISTRIBUIȚI

 149774 – 13022018 – În şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, de luni, 12 februarie, au fost adoptate, cu unanimitate de voturi, proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.30/2017 privind constituirea grupurilor parlamentare de prietenie şi proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.10/2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei Permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre.

Proiectul de Hotărâre asupra Raportului Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi Proiectul de Hotărâre a fost adoptat cu 205 voturi pentru, 94 împotrivă şi 24 de abţineri. La dezbaterile asupra acestui document au participat: Liviu Ioan Pleşoianu, deputat şi Eugen Nicolicea, deputat (Grupul parlamentar al PSD), Cezar Preda, deputat şi Vasile Varga, deputat (Grupul parlamentar al PNL), Stelian Goţiu, senator (Grupul parlamentar al USR), Antal Istvan, deputat (Grupul parlamentar al UDMR), Traian Băsescu, senator (Grupul parlamentar al PMP), Steluţa Cătăniciu, deputat (Grupul parlamentar al ALDE) şi Dragoş Zisopol, deputat (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale).

A fost adoptat un proiect de hotărâre care prevede ca acest proiect să fie trimis către mai multe institutii ale statului – Preşedintie, Guvern, Parchetul General, CSM, instituţii care au competenţe în domeniul analizat de comisia parlamentară de anchetă, pentru ca acestea să-si poată exercita atributiile legale”, se arata in documentele ordinii de zi.

Concluzia raportului este ”ca au existat acțiuni concertate, acțiuni de schimbare a șefilor de prefecturi și a șefilor de deconcentrate din teritoriu, cu intenția de a modifica rezultatul votului, dacă era necesar, dar neavând buletinele de vot, nu putem spune cu certitudine acest lucru. Putem deduce ca aceste actiuni au avut loc, ca s-a încalcat legea şi că au avut scopul de a influenta rezultatul votului”, a afirmat deputatul Oana Florea, preşedintele Comisiei speciale.

De asemenea, deputatul Oana Consuela Florea a depus jurământul în calitate de membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Într-o şedinţă separată a Camerei Deputaţilor, a fost adoptat pe articole proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.121/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei de validare a mandatelor de deputat (PH CD 4/2018).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.