Acasă Politic Panseluțele îl sapă pe Robert Negoiță

Panseluțele îl sapă pe Robert Negoiță

DISTRIBUIȚI

149903 – 20022018 – Un raport întocmit de inspectorii Curții de Conturi arată că edilul sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a achitat ilegal 4,244 de milioane de lei, adică un milion de euro pentru flori și salubrizare.

Potrivit documentului citat, 4.244 mii lei a achitat Primăria Sector 3, prin decontarea unor situații de plată a lucrărilor de întreținere și amenajare a spațiilor verzi și lucrărilor de salubritate ce conțin prețuri unitare majorate nejustificat.

Potrivit inspectorilor, banii publici s-au achitat ilegal prin aplicarea unei cote CAS mai mari decât cea legal datorată, prin decontarea unor cantități de lucrări mai mari decât cele real executate, precum și a unor lucrări contractate cu SC Administrația Domeniului Public București SA pe amplasamente care nu se aflau în administrarea sectorului și care au fost subcontractate nelegal de aceasta, respectiv prin calcularea eronată a unor cote de cheltuieli și a încheierilor de deviz, la care se adaugă accesorii calculate de 527 mii lei.

Totodată, la Sectorul 3 au fost calculate accesorii de 100 mii lei aferente plății nejustificate în avans a certificatelor de performanță energetică aferente lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor;

„Utilizarea ineficientă și ineficace de Sectorul 3 a unor fonduri publice prin decontarea materialului dendrologic uscat/degradat (284 mii lei), aflat în perioada de garanție și neînlocuit, respectiv a unui studiu de oportunitate privind scoaterea la licitație a locurilor parcare de reședință (100 mii lei), neimplementat”, reprezintă o altă ilegalitate descoperită de Inspectorii Curții de Conturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.