Acasă Anchete Interne Șapte cămătari din Ilfov reținuți

Șapte cămătari din Ilfov reținuți

543
DISTRIBUIȚI

149974 – 23022018 – Ieri dimineață, polițiștii ilfoveni au efectuat nouă percheziții domiciliare și au adus pentru audieri opt persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de camătă, șantaj, tâlhărie și favorizarea infractorului.

La data de 22 februarie a.c., polițiștii ilfoveni au ridicat de la domiciliile respective documente și înscrisuri și au idisponibilizat 32.000 de euro și 7.000 de lire sterline.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2017 până în prezent, persoanele, cu vârste cuprinse între 30 și 57 de ani, au împrumutat bani cu camătă mai multor persoane din Buftea, iar pentru recuperarea sumelor datorate au apelat la șantaj, amenițări și alte acte de violență.

Persoanele în cauză au acționat separat și au racolat clienți din locații unde se practică jocurile de noroc.

De asemenea polițiștii au reținut pentru 24 de ore șapte persoane dintre cele aduse pentru audieri.

Astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus măsura controlului judiciar fața de una dintre persoanele reținute, iar șase persoane urmează să fie prezentate la Judecătoria Buftea cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii din Buftea continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de camătă, șantaj, tâlhărie și favorizarea infractorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.