Acasă Anchete Interne Urmărit internațional pentru furt în bandă organizată și fraude informatice, încarcerat

Urmărit internațional pentru furt în bandă organizată și fraude informatice, încarcerat

DISTRIBUIȚI

149691 – 07022018

Poliţiştii din Dâmbovița, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, au depistat un bărbat căutat de autorităţile din Germania, pentru furt în bandă organizată și fraude informatice.

La data de 6 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale Dâmbovița au depistat un bărbat, de 37 de ani, din Titu, urmărit la nivel internaţional. Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracțiunilor de furt în bandă organizată în formă agravantă și fraude informatice.

Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

În urma prezentării Curții de Apel Ploieşti, faţă de cel în cauză a fost emis un mandat de arestare provizorie pentru 15 zile. Până la îndeplinirea procedurilor de extrădare, bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.