Acasă Politic Dumitru Oprea: PSD a lăsat de izbelişte guvernarea

Dumitru Oprea: PSD a lăsat de izbelişte guvernarea

DISTRIBUIȚI

145258 – 14032018 – Deputatul Dumitru Oprea afirmă, într-o declaraţie politică, că stânga românească a fost golită complet de conţinut prin toate acţiunile actualei guvernări PSD-ALDE. Acesta constată că în locul politicilor care să protejeze categoriile sociale vulnerabile, politicienii puterii s-au concentrat pe modificarea legilor Justiţiei.

Guvernarea a lovit „în puterea de cumpărare a celor aflați în prag de sărăcie. Inflaţia creşte în ritm galopant, la fel preţurile la alimente şi servicii de bază, în vreme ce coaliţia PSD-ALDE se împăunează cu o creştere economică-record, creştere pe care nici un român, sărac sau din clasa de mijloc, nu o resimte în buzunarele sale“, afirmă Oprea.

După cum a demonstrat actuala guvernare, este tot mai evident faptul că, în România, stânga politică a fost golită de orice conţinut. În goana după modificarea legilor Justiţiei pentru a proteja membrii de partid cu dosare, PSD a abandonat categoriile sociale cele mai vulnerabile, a lovit, prin măsuri economice haotice, în puterea de cumpărare a celor aflați în prag de sărăcie. Inflaţia creşte în ritm galopant, la fel preţurile la alimente şi servicii de bază, în vreme ce coaliţia PSD-ALDE se împăunează cu o creştere economică-record, creştere pe care nici un român, sărac sau din clasa de mijloc, nu o resimte în buzunarele sale.

În România, circa 40% din populaţie este supusă riscului de sărăcie şi excluziune socială. Din acest procent, 1,7 milioane sunt copii. PSD se foloseşte de resurse uriaşe pentru a lupta împotriva justției şi apărarea celor care au comis fărădelegi. În schimb, despre implementarea Pachetului Naţional Anti-Sărăcie nu se mai ştie nimic. Planurile privind eliminarea zonelor de sărăcie au rămas pe hârtie, deoarece prioritățile executivului sunt cu totul altele. Are de căutat noi surse de împrumut, îndatorând țara pentru a onora cheltuielile curente, nu pentru a clădi poduri şi a da în folosinţă autostrăzi sau căi ferate rapide. Astfel, populaţia expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială se va trezi, după neagra perioadă a guvernării PSD-ALDE, ca fiind «nefericita posesoare» a unei poveri care îi periclitează inclusiv şansa unui viitor mai bun.

Niciodată în istoria sa, PSD, odată ajuns la putere, nu a lăsat la voia întâmplării guvernarea. Acum, însă, are în frunte un lider al cărui singur scop este să-şi consolideze un regim personal în partid şi, pe cât posibil, în raport cu întreaga ţară. Iată cum, dintr-o mare formaţiune de stânga cu pretenţii de onorabilitate, PSD a ajuns un proscris al Uniunii Europene, un membru renegat de propria familie politică europeană. Totul nu de dragul poporului, ci de dragul unui singur om: Liviu Dragnea!

Nu putem privi cu detaşare guvernarea haotică, lipsită de sens pe care liderul PSD a impus-o. Semnele problemelor economice create de această guvernare încep să se simtă din ce în ce mai mult, aşa încât ne putem aştepta la tot mai rău. După cum am mai spus în nenumărate rânduri, decontul final va ajunge în casa fiecărui român, nu doar la membrii şi votanţii PSD-ALDE. Iar măsurile de revenire după dezastrul lăsat ne-ar putea costa prea mult şi nemeritat doar pentru că Dragnea vrea să îşi satisfacă moftul de dictator!“ afirmă deputatul în cadrul declarației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.