Acasă Social Aparare Începe exerciţiul multinaţional Spring Storm 18

Începe exerciţiul multinaţional Spring Storm 18

DISTRIBUIȚI
foto:ziuaconstanta.ro

 145096 – 05032018 – Peste 1.700 de militari români şi din alte țări NATO participă, începând de luni, timp de 10 zile, la Spring Storm 18, unul dintre cele mai mari exerciţii multinaţionale planificate pe teritoriul României.

Exercițiul Spring Storm este organizat de Forţele Navale Române, pe teritoriul Dobrogei şi în apele internaţionale ale Mării Negre.

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, Spring Storm 18, care se desfăşoară între 5 şi 15 martie, are la bază un concept unic de antrenare întrunită a Forţelor Navale, Aeriene şi Terestre, accentul fiind pus pe secvenţe specifice operaţiilor amfibii în cadru aliat, precum şi pe secvenţe de luptă împotriva minelor marine, într-o zonă de debarcare pe ţărm.

”Scenariul exerciţiului are la bază elementele unei operaţii de apărare colectivă, conform articolului 5 al Alianţei Nord Atlantice, iar cadrul tactic presupune un raid amfibiu, desfăşurat în condiţiile unei ameninţări hibride cu forţe convenţionale şi paramilitare. Vor fi puse în aplicare elemente tactice specifice luptei urbane, precum şi proceduri standard de operare pentru anihilarea unei grupări militare ostile prin desantare”, au precizat reprezentanţii SMFN.

Din partea Forţelor Navale Române, participă fregata „Regele Ferdinand”, corveta „Viceamiral Eugeniu Roşca”, nava purtătoare de rachete „Pescăruşul”, monitorul „Lascăr Catargiu”, vedeta blindată „Opanez”, nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa”, nava hidrografică „Alexandru Cătuneanu”, o companie de infanterie marină, un detaşament de scafandri de luptă, remorcherul maritim „Viteazul” şi două remorchere de port.

Forţele Aeriene Române participă cu două aeronave Mig-21 Lancer, iar pentru secvenţele de evacuare medicală, acestea asigură un elicopter IAR-330 şi o aeronavă Spartan C-27 J.

Forţele Terestre Române participă cu un pluton de infanterie de la Brigada 9 Mecanizată şi Garda de Coastă este reprezentată de o navă de patrulare.

Militarii români se instruiesc în cadru aliat, în colaborare cu parteneri din Bulgaria, Franţa, Georgia, Statele Unite şi Ucraina. SUA participă cu nava de desant USS Oak Hill (LSD-51), o companie de infanterie marină şi nava de suport USNS Carson City, Franţa este reprezentată de fregata „Jean Bart” (D-615), iar Georgia, Bulgaria şi Ucraina participă cu ofiţeri de stat major şi cu câte o echipă specializată în lupta împotriva dispozitivelor explozive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.