Acasă Economie Pensiile speciale pentru aleși, din nou în Parlament

Pensiile speciale pentru aleși, din nou în Parlament

DISTRIBUIȚI

145222 – 13032018 – După ce o inițiativă asemănătoare a fost respinsă de CCR, parlamentarii PSD, PNL, PMP şi UDMR au depus un nou proiect, la Camera Deputaţilor, prin care propun acordarea unei indemnizaţii pentru limită de vârstă primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene.Începând cu 1 ianuarie 2019, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi, sau ale altor legi speciale, au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limita de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare, susține proiectul.

Indemnizaţia se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate. ”Cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate complete şi se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,25 din salariul de bază minim brut garantat în plată. Indemnizaţia se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează salariul de bază minim brut garantat în plată. Cuantumul indemnizaţiei se suportă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi se plăteşte de către acestea”, se mai arată în proiect.

Nu beneficiază de această indemnizaţie primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de CJ, a unei infracţiuni de corupţie. Cei care sunt urmăriţi penal nu sunt îndreptăţiţi să primească indemnizaţia până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată, prevede proiectul.

Potrivit expunerii de motive, ”nivelul redus al pensiilor pentru limita de vârstă de care beneficiază aceşti aleşi locali generează profunde inechităţi între pensiile primite de aceştia şi pensiile primite de unii subordonaţi ai acestora”. Iniţiativa legislativă se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până pe 16 aprilie.

Deputatul PNL Corneliu Olar, unul dintre inițiatori, a anuntat ca isi retrage semnatura de proiect, alaturi de ceilalti colegi din partid care au semnat, pentru a respecta decizia conducerii partidului, insa nu va depune cerere sa fie retras proiectul. Olar afirma ca atunci cand va ajunge la vot in plen, el va vota pentru acest proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.