Acasă Politic Primarul din Sfântu Gheorghe, amendat pentru că nu a arborat drapelul României

Primarul din Sfântu Gheorghe, amendat pentru că nu a arborat drapelul României

DISTRIBUIȚI

 145266 – 14032018 – Instituția Prefectului Județului Covasna l-a amendat pe Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, cu 5.000 de lei pentru că nu a dat curs somației de a arbora și drapelul României alături de steagurile roșu-alb-verde, cu care a fost pavoazat municipiul în cinstea Zilei maghiarilor de pretutindeni – 15 martie, scrie Agerpres.„Ca urmare a refuzului primarului municipiului Sfântu Gheorghe de a da curs solicitării instituției noastre cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului natțonal și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, respectiv de arborare a Drapelului României împreună cu Drapelul Ungariei, în data de 14.03.2018 primarul municipiului Sfântu Gheorghe a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei. Sancțiunea a fost aplicată în temeiul art. 24 alin(1) lit.g din H.G. nr.1157/2001”, se precizează într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, art.7 din Legea nr. 75/1994 și art.6 din H.G. nr.1157/2001 stipulează că drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legale.

Somația a fost trimisă marți, la scurt timp după ce municipalitatea a pavoazat centrul orașului și mai multe străzi principale cu steaguri roșu-alb-verde.

În replică, conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a dat, marți, publicității un comunicat, prin care a informat că, în contextul pregătirilor pentru acest eveniment, a decorat centrul orașului cu „panglici de culori naționale ungurești, piața Libertatii cu drapel național unguresc, iar câteva străzi cu cocarde roșu-alb-verde”, subliniind că „niciunul dintre aceste simboluri nu este drapelul oficial al Ungariei, drapelul național unguresc nefiind același lucru cu drapelul Ungariei”.

În comunicat se mai arată că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1.157/21.11.2001, minoritatile etnice – constituite în organizații, uniuni sau asociații la nivel național – pot folosi la acțiunile specifice și însemnele proprii, iar Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a „amplasat panglicile, drapelul și cocarde de culori naționale unguresti în spiritul acestei hotărâri„.

Conducerea Primăriei a mai precizat că „invitatul special și vorbitorul de onoare” al sărbătorii de la Sfântu Gheorghe va fi doctorul Lazar Janos, șeful de cabinet al premierului Ungariei, Viktor Orban, iar „drapelul Ungariei va fi arborat lângă steagul României numai cu ocazia vizitei dănsului, în ziua de 15 martie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.