Acasă Anchete Justitie Alt control la DNA

Alt control la DNA

DISTRIBUIȚI

145928 – 23042018  –Inspecţia Judiciară efectuează, începând de astăzi, un nou control tematic la Direcţia Naţională Anticorupţie , a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

„Începând de azi Inspecţia Judiciară efectuează un control tematic la Structura centrală a Direcţia Naţională Anticorupţie. Controlul tematic a fost dispus prin Ordinul inspectorului şef nr. 37/2018, având la bază Hotărârea nr. 686 din 31 octombrie 2017 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 5115/IJ/982/DIP/2017 privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente, de către conducerea structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestei direcţii”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare.

Ancheta Inspecţiei Judiciare vizează „primirea, înregistrarea şi circuitul lucrărilor având ca obiect achitările definitive înregistrate în perioada 2016 – semestrul I 2017, evidenţa acestor activităţi”. Ce mai verifică Inspecţia Judiciară: verificarea îndeplinirii obiectivelor înscrise în programele de activitate vizând perioada 2016 – semestrul I 2017 referitoare la situaţia achitărilor definitive înregistrate, verificarea situaţiei achitărilor definitive înregistrate în perioada 2016 – semestrul I 2017 la nivelul Secţiei judiciare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie; „identificarea în fiecare caz a datei sesizării primei instanţe şi a momentului pronunţării soluţiei definitive”.

Totodată, vor fi verificate şi „informările privind hotărârile definitive de achitare, întocmite în temeiul Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind hotărârile definitive de achitare şi restituire, pronunţate de instanţe”.

O echipă de inspectori din cadrul Inspecţiei Judiciare  a efecuat, în perioada 16 – 20 aprilie, un alt control la DNA.

Potrivit Inspecţiei Judiciare, verificările au vizat „remedierea unor deficienţe” şi au loc în perioada 16-20 aprilie, echipa de control fiind formată din trei inspectori judiciari. Raportul cu rezultatele controlului ar urma să fie trimis Consiliului Superior al magistraturii până în 25 mai.

Controlul a fost dispus de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii printr-o hotărâre din 31 octombrie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.