Acasă Anchete Justitie Avize necesare declasificării protocolului dintre ÎCCJ și SRI

Avize necesare declasificării protocolului dintre ÎCCJ și SRI

DISTRIBUIȚI
foto:luju.ro

 145960 – 24042018  – Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Cristina Tarcea, a solicitat avizele necesare pentru declasificarea protocolului dintre SRI și ÎCCJ. ”Am cerut aviz pentru declasificare şi Parchetului General şi SRI. Nu se poate declasifica fără aceste avize. Nu ştiu care este istoria încheierii lui, eu însămi am aflat relativ recent de existenţa lui, dar am încercat să găsesc un argument logic care să-l justifice. E o interpretare greşită că avizele de interceptare date de Curte nu au avut un temei legal. Temeiul legal era decizia CEDO, care face parte din dreptul intern şi care interzicea ca avizele să fie date de procurori, aşa cum prevedea Legea 51. Problema era că, în lipsa unei norme interne, nu există o procedură. Dar repet, asta e interpretarea mea, în care chiar cred”, a declarat Tarcea, conform Mediafax.

Este vorba despre un singur protocol, încheiat între ÎCCJ, PG şi SRI în 2009, nu de două așa cum s-a vehiculat. ”Dacă există, nu este arhivat la Curte”, a precizat Tarcea.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.