Acasă Economie Banca Mondială ajută Braşovul să se dezvolte

Banca Mondială ajută Braşovul să se dezvolte

DISTRIBUIȚI

145785 – 13042018  – Primarul Braşovului, George Scripcaru, a semnat pe 12 aprilie, din partea municipiului reşedinţă, Acordul de prestări servicii de asistenţă tehnică cu Banca Mondială, reprezentată de Tatiana Proskuryakova, directorul pentru România şi Ungaria al instituţiei. Durata acordului este de trei ani şi are o valoare de 900.000 de euro, fonduri asigurate din bugetul local.

Primarul a afirmat că este un protocol de asistenţă tehnică pentru Programul de dezvoltare urbană a Braşovului şi a Zonei Metropolitane, care a fost aprobat şi de Consiliul Local.

La nivelul municipiului, asistenţa din partea Băncii Mondiale este importantă prin calitatea specialiştilor şi a expertizei de care vom beneficia. Este un proiect pilot pe care Banca Mondială îl aplică aici, în România, iar dacă atunci când spui Banca Mondială te gândeşti la bani, iată că acum Banca Mondială vine să asigure asistenţă tehnică pentru dezvoltarea municipiului, a zonei metropolitane şi implicit a judeţului pentru următorii mulţi ani de acum încolo. Implicarea Băncii Mondiale se va axa pe mai multe componente. Una dintre acestea este Planul Urbanistic General, un document strategic care va da direcţiile de dezvoltare ale oraşului nostru pentru foarte mulţi ani. De aceeaşi expertiză vom beneficia şi în ceea ce înseamnă implementarea Strategiei integrate de dezvoltare urbană, care va genera o dezvoltare la toate nivelurile, atât investiţional, cât şi din punct de vedere urbanistic, social, cultural şi educaţional”, a explicat Scripcaru.

Braşovul este al treilea oraş după Constanţa şi Sectorul 5 al municipiului Bucureşti, cu care Banca Mondială a semnat un astfel de acord.

Această întâlnire este foarte importantă pentru noi deoarece oferă posibilitatea deschiderii unei relaţii cu municipalităţile. Considerăm că este o zonă de interes pe care o putem explora în România. Suntem în pregătirea strategiei de ţară pentru următorii cinci ani şi dorim să avem un contact mult mai apropiat cu municipalităţile. Motivul principal pentru care urbanul este un obiectiv important este pentru că majoritatea oamenilor locuiesc deja în oraşe. Dorim să ne oferim ajutorul în prioritizarea investiţiilor partenerilor noştri, în valorificarea mai bună a resurselor şi activelor pe care municipalităţile le au, în atragerea investiţiilor şi, în ultimă instanţă, în sporirea atractivităţii acestor oraşe pentru oamenii care locuiesc sau doresc să locuiască în ele”, a afirmat oficialul Băncii Mondiale.

La rândul său, Marcel Ionescu-Heroiu, expert senior dezvoltare urbană al Băncii Mondiale, a subliniat că vede colaborarea cu municipalitatea din Braşov ca pe un parteneriat, nu ca pe o relaţie client-furnizor.

Vedem această colaborare ca pe un parteneriat nu ca pe o relaţie client-furnizor. Braşovul, din multe puncte de vedere excelează. Eu, care m-am deplasat foarte mult în România, consider că Braşovul are cea mai bună infrastructură urbană din ţară,cel mai bun management urban. Sperăm ca acest lucru să se rezolve şi în Bucureşti să nu mai vedem maşini parcate pe trotuar, lucru care aici s-a rezolvat de mult.Considerăm că lumea de mâine va fi o lume a oraşelor. Miza noastră, în munca la nivel local este să creăm municipalităţi mai puternice”, a punctat Marcel Ionescu-Heroiu.

Serviciile de asistenţă tehnică acordate de Banca Mondială se vor concentra pe trei componente principale: consolidarea capacităţii de planificare şi gestionare a investiţiilor de capital, îmbunătăţirea gestionării activelor municipale şi crearea cadrului pentru planificare spaţială şi regenerare urbană şi creşterea competitivităţii economice şi de întărire a activităţilor de cercetare în municipiul Braşov şi Zona Metropolitană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.