Acasă Externe George Ciamba la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est la...

George Ciamba la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est la nivel de șefi de guverne

DISTRIBUIȚI

 145985 – 25042018  – George Ciamba, secretar de Stat pentru Afaceri Bilaterale și Strategice în Spațiul Euroatlantic, a participat la 24 aprilie 2018, la Brdo-pri-Kranju, la Summit-ul la nivel de şefi de guverne al Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), organizat de către Slovenia în calitate de Președinție-în–exercițiu (PiE) a Procesului.

Agenda reuniunii a vizat discutarea evoluțiilor recente din regiunea sud-est europeană și evaluarea stadiului proceselor de integrare europeană și euro-atlantică ale aspiranților.

În intervenția sa, George Ciamba a subliniat relevanța deosebită pe care Procesul o deține pentru dezvoltarea regiunii la cei peste 20 de ani de la lansare, subliniind progresele remarcabile, care au marcat o reîntoarcere graduală către respectarea drepturilor omului, toleranță şi prosperitate. Totodată, a subliniat că obiectivul fundamental de politică externă al României față de Europa de Sud-Est îl reprezintă asigurarea condiţiilor ca întreaga regiune să ajungă să facă parte din structurile europene și euro-atlantice, subiect care va fi prezent şi pe agenda României în calitate de Presedinție a Consiliului UE.

George Ciamba a salutat recomandările propuse de Comisia Europeană în comunicarea sa privind politica de extindere, publicată la 17 aprilie 2018, și care subliniază încă o dată nevoia de respectare a valorilor și principiilor europene pentru avansarea către o relație mai strânsă cu UE.

Secretarul de Stat român a reconfirmat rolul esențial al cooperării regionale ca instrument cheie al eforturilor de aderare europeană, având capacitatea de a proiecta standardele și valorile comune în regiune. În același timp, a evidențiat atenția pe care România o acordă evoluțiilor de la Chișinău, precum și necesitatea acordării unui sprijin mai substanțial aspirațiilor europene sincere ale Republicii Moldova, pentru consolidarea securității şi prosperității în vecinătatea europeană.

În cadrul reuniunii s-a dezbătut și s-a adoptat ”Declarația Summit-ului SEECP de la Brdo-pri-Kranju”, care înregistrează un acord privind desemnarea viitorului secretar general  al Consiliului Cooperării Regionale pentru intervalul 2019-2020 și pentru exercitarea viitoarelor PIE  SEECP pentru perioada 2018-2020.

Summit-ul SEECP este principalul for politic al SEECP, fiind organizat anual, la finalul unui mandat de PiE.

Slovenia a exercitat mandatul anual 2017-2018 de Președinție-în Exercițiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, structură de cooperare regională neinstituționalizată lansată în 1996, la inițiativa Bulgariei, care reunește statele Europei de Sud-Est. Reuniunile de la Brdo-pri-Kranju au marcat încheierea formală a mandatului Ljubljanei la conducerea SEECP.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.