Acasă Externe Nu se pot împăca cu ideea Brexitului

Nu se pot împăca cu ideea Brexitului

164
DISTRIBUIȚI
Actorul Sir Patrick Stewart adresându-se mulţimii la lansarea campaniei 'People's Vote'

145813 – 16042018 –  Parlamentari, celebrități și lideri de afaceri din UK au lansat o campanie prin care solicită votul public privind încheierea acordului Brexit între Marea Britanie și Uniunea Europeană, scrie BBC.

Evenimentul intitulat “The People’s Vote”, care a avut loc duminică la Camden, nordul Londrei – are drept scop unificarea grupurilor anti-Brexit. Organizatorii au declarat că la eveniment au participat 1.200 de persoane, inclusiv parlamentari din toate partidele aflate la putere.

Partidul Conservator şi Partidul Laburist au  exclus ideea unui al doilea referendum pe tema Brexit.

Actorul Sir Patrick Stewart, care a interpretat rolul lui Charles Xavier în filmele X-Men bazate pe cărțile de benzi desenate, a declarat că personajul faimos ar fi votat la Remain. „Unitatea, cauza comună, bunăstarea societății și dezbaterea au fost primordiale pentru credința acestui caracter fictiv. Viitorul țării noastre este în joc și nu vom rămâne impasibili. De aceea susţin votul oamenilor pentru întelegerea finală, a declarat actorul în cadrul evenimentului.

Figură importantă în cadrul Partidului Laburist, Andrew Adonis, a declarat pentru BBC în cadrul evenimentului că oamenii doresc o clarificare a situaţiei, iar votul de acum doi ani a fost unul întunecat.  „Nimeni nu avea nicio idee care ar fi consecințele Brexit-ului” a declarat acesta.

De asemenea, liderul Partidului Verzilor, Caroline Lucas, a spus participanților că Brexit nu a fost „inevitabil”, adăugând: „Vom face tot ce putem în Parlament pentru votul unui popor”. Parlamentarul conservator Anna Soubry le-a spus participanţilor că Marea Britanie era pe cale să se angajeze într-o direcţie ce ar fi făcut generaţiile viitoare mult mai puţin prospere ca cele de acum. „Cred că cel mai bun și cel mai corect lucru pe care trebuie să-l faceți este să-i aduceţi  înapoi pe oameni și să le spuneți că pot  avea un vot asupra acestei înțelegeri”, le-a spus ea celor prezenţi.

Între timp, demonstranții pro-Brexit s-au prezentat la lansare în afara incintei pentru a protesta, iar deputatul conservator Nadine Dorries a declarat că nu există un “apetit public” pentru un al doilea referendum.

Marea Britanie a votat să părăsească UE cu 51,9% până la 48,1% în iunie 2016. Conform votului, Marea Britanie va înceta în mod oficial să fie membră a UE în martie 2019 și cele două părți speră să ajungă la o înțelegere finală cu privire la termenii ieșirii sale până în octombrie – în timp, pentru ca aceasta să fie ratificată de parlamentele britanice și europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.