Acasă Anchete Interne Percheziţii în mai multe judeţe la evazionişti

Percheziţii în mai multe judeţe la evazionişti

DISTRIBUIȚI

146338 – 17052018 –  Poliția Română  a desfășurat o acțiune pe raza a 6 județe și în București, în cadrul căreia sunt efectuate 30 de percheziții la persoane și firme bănuite de crearea unui prejudiciu 20.000.000 de lei, prin evaziune fiscală, cu mărfuri importate din China.

Perceziţiile s-au desfăşurat în Bucureşti şi în judeţele Arad, Brașov, Călărași, Constanța, Dolj și Ilfov, într-un dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Au fost vizate locuințele unor persoane bănuite că ar coordona o activitate infracțională, precum și sediile sau punctele de lucru ale 13 societăți comerciale.

Din investigații a reieșit că, în perioada 2015-2017, persoanele vizate ar fi săvârșit infracțiuni de evaziune fiscală, în urma valorificării, pe teritoriul României, a unor mărfuri importate din China (electronice și accesorii gsm, produse de uz casnic și accesorii, jucării, îmbrăcăminte). Acestea ar fi folosit, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, facturi ce nu au la bază operațiuni reale, care ar fi fost derulate cu mai multe societăți comerciale de tip fantomă.

Conturile bancare ale acestor firme fantomă ar fi fost utilizate pentru efectuarea de operațiuni de schimb valutar a banilor obținuți din vânzări și pentru transferul acestora către societăți din China, cu care, în realitate, nu erau derulate operațiuni de import pentru mărfurile comercializate.

Prin activitatea infracțională, s-a creat un prejudiciu bugetului de stat de peste 20.000.000 de lei.

În cauză au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere pe numele persoanelor bănuite, pentru audieri.

De asemenea, în acţiune au fost angrenați polițiști cu atribuții de investigare a criminalității economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și din județele Arad, Brașov, Călărași, Constanța, Dolj și Ilfov, precum și luptători S.I.A.S..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.